112

S-a dat alarma în Penitenciarul Baia Mare ! Vezi ce a urmărit exerciţiul desfăşurat

Un exerciţiu de alarmare  a avut loc in 27 septembrie in  Penitenciarului Baia Mare. Acţiunea s-a desfăşurat în comun cu structuri ale Inspectoratului de Poliţie al Județului Maramureş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş. S-a urmărit gestionarea unui incident operațional – protest violent al unui grup de deținuți, respectiv verificarea unor informații privind deținuți care acționează prin metoda „Accidentul”.

Astfel, s-a efectuat o percheziţie parțială unui efectiv de 63 persoane custodiate şi a spaţiilor de deţinere aferente, în scopul descoperirii şi confiscării obiectelor interzise, fără a fi identificate bunuri de tipul telefoanelor mobile, substanțelor stupefiante, alcoolului sau armelor confecționate artizanal.

Prin astfel de activităţi se urmăreşte combaterea deţinerii de către persoanele private de libertate a obiectelor interzise, precum şi armonizarea acţiunilor diferitelor forţe specializate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Ministerului Afacerilor Interne, respectiv creşterea capabilităţilor de reacţie interinstituţională, în vederea aplicării procedurilor comune şi a planurilor de cooperare încheiate la nivel local, cu scopul realizării intervenţiei în situaţia producerii unor evenimente deosebite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *