Vezi VIDEO
Victoria este, desigur, obiectivul baimarenilor de la CSM Stiinta in meciul de maine cu Steaua Bucuresti din etapa 4 a SuperLigii. Victoria este, fireste, si scopul stelistilor, care au plecat mereu infranti din citadela „zimbrilor” in sezoanele de Superliga. Din aceasta confruntare in care punctele aproape ca palesc in fata orgoliilor care animeaza cele doua adversare, spectacolul este inca o certitudine. Gazdele vor sa presteze rugby de calitate pentru suporterii care, in numar tot mai mare, au invatat ca pasiunile pot avea si forma ovala. Oaspetii vor sa isi ia revansa pentru toate meciurile in care au plecat cu capul in pamant din legendarul Maramures.
In cadrul etapei a patra din Superliga, CSM Stiinta Baia Mare intalneste Steaua Bucuresti maine, incepand cu ora 11.30, pe stadionul „Lascar Ghinet”. Un derby de traditie pentru sportul cu balonul oval din Romania din care, in ultimul timp, baimarenii au iesit mai mereu invingatori. De altfel, in cele doua sezoane de SuperLiga, cele doua adversare si-au confruntat puterile de opt ori, in sapte randuri victoria revenind vicecampionilor Romaniei. Doar in turul sezonului 2011 stelistii au reusit sa profite de avantajul terenului propriu si sa se impuna.
„Din nou o partida cu Steaua: acum, insa, datele problemei s-au schimbat. Steaua vine de pe prima pozitie de clasament si dupa un meci foarte bun facut in etapa trecuta cu Timisoara. Asa cum ne-am obisnuit, partidele cu Steaua sunt foarte disputate. Steaua pare anul acesta mult mai motivata si mai omogena„, a declarat antrenorul Eugen Apjok.
„Un campionat nou, doua echipe noi. Nu avem cum sa stim ce se va intampla, abia maine dupa meci vom sti cam unde suntem noi si unde este Steaua in acest moment. Noi am lucrat la toate capitolele, le-am intarit pe toate, nu am neglijat niciun capitol si pana acum putem spune ca nu am prea avut probleme”, a mentionat Andrei Radoi.
In acest al treilea sezon de SuperLiga, baimarenii au jucat doua meciuri, castigand cu punct bonus partida cu clujenii si pierzand la Timisoara (cu punct bonus defensiv). In etapa anterioara CSM Stiinta a stat.
„Vremea nu ne-a ajutat deloc cat am avut pauza pentru a ne desfasura activitatea in mod normal. Sper ca sunt mai odihniti si sper sa arate maine o dispozitie la efort foarte mare din partea jucatorilor nostri”, a spus tehnicianul baimarenilor.
Cu sase puncte, CSM Stiinta ocupa locul 3 in ierarhia Superligii, in timp ce stelistii sunt pe primul loc, avand adunate 13 puncte. Trei meciuri au jucat bucurestenii, castigandu-le pe toate, in etapa anterioara trecand de campioana en titre.
„Mi-a placut mult Steaua in meciul cu Timisoara: au tinut mult de balon, au facut multe puncte de fixare, i-au plimbat mult pe timisoreni. Jocul cu piciorul este iar este un punct foarte al lor. Chiar au avut un meci reusit. Stim la ce sa ne asteptam maine. Nu am niciun mesaj pentru stelisti, doar pentru suporterii nostri, pe care ii asteptam in numar cat mai mare aici, la stadion, ca sa ne incurajeze”, a declarat Radoi.
CSM STIINTA BAIA MARE – STEAUA BUCURESTI
Etapa 4 din Superliga;
Stadionul „Lascar Ghinet”
Televizat: www.rugbytv.ro
Observator: Bogdan Budisteanu
Arbitru: Bogdan Milita
Arbitri asistenti: Razvan Vasiliu si Vasile Ghioc
Arbitru nr. 4: Bogdan Botezatu
Echipe probabile
CSM Stiinta Baia Mare: 24. Suciu, 2. Radoi, 16. Rusu, 4. Danila, 5. Van Heerden, 27. Stoica, 7. Morrell, 8. Ene [C], 22. Tuigamala, 31. Wiringi, 11. Catuna, 29. Cave, 13. Gal, 15. Botezatu, 32. Niacsu. Rezerve: 26. Oancea, 25. Pristavita, 18. Hristache, 28. Dico, 20. Ailenei, 12. Dinis Vartic, 21. Pop, 3. Pocris.
Steaua Bucuresti: 1. Nere, 2. Beca, 3. Baraulea, 4. Tatu, 5. Grigore, 6. Moisei, 7. Lucaci [C], 8. Ianus, 9. Cocarla, 10. Dumbrava, 11. Patrascu, 12. Dascalu, 13. Cazan, 14. Dumitru, 15. Vlaicu. Rezerve: 16. Ionescu, 17. Dumitru, 18. Florescu, 19. Necula, 20. Melinte, 21. Pasciuc, 22. Zamfir, 23. Neacsu.
Greutate gramada
Baia Mare: 892 kg
Steaua: 878 kg
Clasamentul
1. Steaua 3 3 0 0 76-36 12 1 13
2. Farul Constanta 3 2 0 1 73-44 8 2 10
3. Baia Mare 2 1 0 1 68-23 4 2 6
4. CSM Bucuresti 2 1 0 1 27-28 4 0 4
5. Timisoara 2 1 0 1 30-40 4 0 4
6. Dinamo 3 1 0 2 40-64 4 0 4
7. U Cluj 3 0 0 3 34-113 0 0 0
Programul etapei: • 13 aprilie: RCMUV Timisoara – Farul Constanta (ora 10.00, TVR 2), CSM Stiinta Baia Mare – Steaua Bucuresti (ora 11.30, rugbytv.ro) • 14 aprilie: U Cluj – CSM Bucuresti (ora 14.00, rugbytv.ro).
Date furnizate de Federatia Romana de Rugby.
Sursa: Ramona-Ioana Pop