Vezi VIDEO
Selectionata „Lupii” Bucuresti s-a calificat in grupele competitiei European Rugby Challenge Cup, chiar daca a fost invinsa de formatia italiana Cammi Rugby Calvisano cu scorul de 13-10 (6-0), sambata seara, in deplasare, pe Stadio Peroni, in mansa a doua a play-off-ului. ”Lupii” castigasera in primul meci, disputat sambata trecuta, pe Stadionul National ”Arcul de Triumf” din capitala, cu scorul de 18-13, astfel ca vor evolua in Grupa a 3-a a competitiei, alaturi de Stade Francais, Newport Dragons si Newcastle Falcons. Constantin Pristavita, Johannes Van Heerden, Sean Morrell, Constantin Ene, Ionut Botezatu, Csaba Gal si Luke Samoa au fost titulari din partea CSM Stiinta in lotul selectionatei. A mai evoluat din partea campioanei Mihai Dico.
La pauza, Calvisano conducea cu 6-0, dupa doua lovituri de pedeapsa transformate de Seymour (10, 19), in timp ce echipa noastra ramasese in 14 din minutul 20, cand Florin Vlaicu a luat cartonas rosu pentru placaj la gat. Luke Samoa ratase in prima repriza trei lovituri de pedeapsa si un dropgol pentru ”Lupi”.
Sean Morrell a reusit un eseu pentru echipa romana in minutul 45, transformat de Samoa, dar finalul a fost dramatic, cu ”lupii” evoluand in 13 oameni in ultimele zece minute, dupa ce Mitu a primit cartonas galben, conditii in care Calvisano a reusit un prin Ambrosio (76), transformat de Seymour. Luke Samoa a calificat selecsionata ”lupilor” in grupe printr-o lovitura de pedeapsa marcata in ultimul minut.
XV-le de start al ”lupilor” a fost urmatorul: 1. Constantin Pristavita, 2. Otar Turashvili, 3. Vlad Badalicescu, 4. Cornel Tatu, 5. Johannes Van Heerden, 6. Viorel Lucaci, 7. Sean Morrell, 8. Constantin Ene, 9. Florin Surugiu, 10. Florin Vlaicu, 11. Ionut Botezatu, 12. Csaba Gal, 13. Robert Dascalu, 14. Florin Ionita, 15. Luke Samoa. Au mai jucat: 17. Mihai Dico, 18. Silviu Vasiliu, 19. Cosmin Ratiu, 20. Alexandru Mitu.
Foto (c) Federatia Romana de Rugby.
Sursa: Agerpres