Odata cu primavara, au inceput si lucrarile de constructie, precum si cele agricole. Pe parcursul acestora, in fiecare an, cetatenii descopera elemente de munitie neexplodata. Pentru a preintampina producerea unor accidente cu consecinte grave, chiar fatale, este necesara cunoasterea si respectarea unor reguli de baza. Daca pe timpul unor sapaturi, intalniti ceva dur in pamant, nu loviti cu forta pentru ca s-ar putea sa fie munitie neexplodata !
Atunci cand gasiti elemente de munitie neexplodate, respectati urmatoarele masuri de siguranta:
– nu le atingeti;
– nu le loviti sau miscati;
– nu lasati copiii sa se joace cu asemenea componente periculoase;
– nu le introduceti in foc;
– nu incercati sa demontati focoasele sau alte elemente componente;
– nu le ridicati, nu le transportati, nu le introduceti in incaperi sau locuinte;
– nu le predati, in vederea valorificarii, la depozitele de fier vechi;
– nu le folositi pentru improvizarea diferitelor ustensile sau ornamente.
In zona in care se presupune ca ar exista munitie neexplodata:
– nu permiteti accesul vehiculelor, persoanelor si animalelor;
– nu faceti foc;
– nu executati lucrari de imbunatatire, sapaturi, etc.
Sursa: IJSU Maramures