Actualitate

REZULTATE BACALAUREAT 2012 – PORTAL EDU – Astazi se afiseaza notele obtinute la bac de absolventii de liceu

Bacalaureat 2012ACTUALIZARE: Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2012 au inceput sa fie afisate in aceasta dimineata, 8 iulie, la centrele de examinare din intreaga tara. Notele ar fi trebuit afisate si pe edu.ro , portalul Ministerului Educatiei destinat informatiilor despre examene, dar nici macar listele cu numele candidatilor si liceele din care provin nu au fost afisate. Pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/2012/ nu apar niciun fel de date legate de rezultatele la bac, iar administratorii portalului (Siveco si Ministerul Educatiei) nu au facut niciun anunt cu privire la publicarea online a notelor obtinute de elevi pe fiecare judet in parte, asa cum s-a intamplat in anii anteriori.

Potrivit rezultatelor postate in cursul diminetii pe forumul ministerului, de catre utilizatorul Sorin Borodi, in Maramures doar jumatate dintre candidatii la bac 2012 si-au luat examenul.

Alte rezultate la bacalaureat 2012 pe judete, publicate pe forum:
Hunedoara 33% promovati
Mehedinti 27%
Vaslui 48%
Olt 30%
Bucuresti 55%
Ilfov 15%
Cluj 25%
Iasi 46% (54 % dupa alte surse)
Alba 47%
Maramures 48%
Brasov 50%
Dambovita 38%
Tulcea 41%
Vaslui 48%
Prahova 46%
Gorj 25%
Arges 48%
Constanta 46%
Timis 42%
Mureş: 44%
Harghita 30%

In 9 iulie, intre orele 8.00 si 12.00, vor putea fi depuse contestatiile. In perioada 10 -12 iulie va avea loc solutionarea contestatiilor, iar la 13 iulie vor fi afisate rezultatele finale.

Nota obtinuta anul acesta la BAC 2012 are o miza importanta. Pe baza mediei obtinute de candidati la examenul de maturitate se poate face admiterea la universitate. Asta a fost solutia propusa de Ministerul Educatiei in acest an, cand a anuntat ca la admiterea in invatamantul universitar nu se va mai tine cont de mediile avute in liceu de candidati.

La prima sesiune a examenului de BAC 2012 au participat aproximativ 180.000 de absolventi, numar destul de mic avand in vedere ca promotia de anul acesta a numarat aproximativ 200.000 de liceeni, iar anul trecut aproximativ 100.000 de elevi au picat examenul maturitatii.

Pentru absolventii de liceu care au picat BAC-ul in vara sau care au ales sa-si maximizeze sansele de promovare exista si sesiunea de toamna, care se va desfasura in perioada august-septembrie 2012.

Calendar BAC 2012 sesiunea de toamna
16-20 iulie: inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen
20-21 august: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana (proba A)
20-22 august: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (proba B)
21-22 august: Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala (proba C)
23-24 august: Evaluarea competentelor digitale (proba D)
27 august: Proba scrisa la limba si literatura romana
28 august: Proba scrisa la limba materna
29 august: Proba obligatorie a profilului
31 august: Proba la alegere a profilului si specializarii
2 septembrie: Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00) si depunerea constestatiilor (16:00-20:00)
3-4 septembrie: Rezolvarea contestatiilor
5 septembrie: Afisarea rezultatelor finale
Sursa: Ioana Osan