Externe

REZULTATE ALEGERI EGIPT – Mohamed Morsi a fost ales presedinte al Egiptului

Candidatul Fratilor Musulmani, Mohamed Morsi, a fost ales presedinte al Egiptului, conform rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidentiale din Egipt anuntate azi, 24 iunie. Rata de participare la turul al doilea de scrutin, din 16-17 iunie, a fost de 51%, a declarat presedintele comisiei electorale, Faruk Soltan. Ministrul egiptean de Interne a avertizat ca nu va tolera niciun atac impotriva autoritatilor dupa anuntarea rezultatelor celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Egipt.

“Ministrul Mohamed Ibrahim le-a dat ordin fortelor de politie sa traga si sa ucida pe oricine incearca sa atace sectiile de politie dupa anuntarea rezultatelor”, a declarat purtatorul de cuvant al ministerului, generalul Marwan Mustapha. “Masuri de securitate sporite au fost luate pe strazile din apropierea pietei Tahrir pentru a proteja cladirile guvernamentale”, a afirmat el.

Consiliul suprem al fortelor armate le-a cerut, de asemenea, entitatilor politice sa respecte democratia si sa “se abtina de toate actiunile care ar putea plonja tara intr-un haos deplin“.

Inainte sa se anunte rezultatul, liderul reformist egiptean Mohamed ElBaradei – fostul director al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica si laureat al premiului Nobel pentru Pace – a declarat ca daca Shafiq va fi declarat invingator, tara se va indrepta catre “instabilitate si violenta”. El a mai precizat ca nu este ingrijorat de o victorie a lui Morsi, deoarece este putin probabil ca sustinatorii lui Shafiq sa isi manifeste nemultumirea pe strazi.
Sursa: Mediafax, Agerpres