Politica

REFERENDUM – USL isi concentreaza focurile pe cele doua municipii din Maramures

Foto referendum antipoluare Baia Mare - rezultate finaleIn ultima saptamana dinaintea referendumului, reprezentantii USL Maramures isi directioneaza propaganda spre Baia Mare si Sighetu Marmatiei. Liderii celor trei formatiuni membre ale uniunii au aratat ca municipiile sunt o prioritate pe ultima suta de metri, deoarece prezenta la urne in mediul urban e cea care va decide rezultatul consultarii populare din 29 iulie.

“La alegerile locale din 10 iunie, in Baia Mare a fost atins cel mai inalt prag din ultimii ani ca prezenta la vot. Au fost circa 43% dintre alegatori la urne. Noi trebuie acum sa aducem in municipiu 50% plus unu, iar in rest nu avem de ce sa ne facem probleme”, a justificat social-democratul Mircea Ursache.

Saptamana aceasta vor fi activate si call center-urile USL. Baimarenii si sighetenii vor primi mesaje telefonice cu privire vot iar, in paralel, activistii partidelor vor duce o campanie din usa in usa pentru referendum.

De cealalta parte, democrat-liberalii ii indeamna pe maramureseni sa ignore votul de la finalul saptamanii iar in teren le explica oamenilor ca procedurile de suspendare a presedintelui si cele de organizare a votului nu ar fi legale.

Potrivit Curtii Constitutionale a Romaniei, pentru ca referendumul din 29 iulie sa fie considerat valabil se impune prezenta la urne a cel putin jumatate plus unu dintre romanii cu drept de vot.

Actele normative care reglementeaza organizarea consultarii publice au fost atacate la curte de catre reprezentantii PDL iar astazi, 14 iulie, urmeaza sa fie supuse atentiei magistratilor.

De cealalta parte, presedintele suspendat, Traian Basescu, a aratat ca ia in calcul un boicot pentru ziua votului, in sensul de a cere PDL sa nu isi trimita observatori in sectii ca protest fata de faptul ca s-ar incerca fraudarea rezultatelor la urne. 

CITESTE SI:
BOICOT LA VOT – PDL anunta ca va numara maramuresenii din sectiile de votare, dupa o campanie impotriva referendumului

Sursa: Larisa Cordea