Actualitate

REFERENDUM 29 IULIE – Pregatirile pentru referendum au intrat in linie dreapta in Maramures (VIDEO)

Foto panou afisaj electoral (c) eMaramures.roVezi VIDEO
Pregatiri intense, in randul autoritatilor maramuresene, pentru organizarea referendumului din 29 iulie, initiat de USL pentru schimbarea presedintelui Traian Basescu. S-a procedat deja la desemnarea presedintelui Biroului Electoral Judetean (BEJ) Maramures, in persoana judecatoarei Brandusa Giuroiu, iar reprezentantii Institutiei Prefectului au redeschis spatiul de la Palatul Administrativ, destinat activitatii electorale.

Conducerea biroului a fost stabilita ca urmare a unei trageri la sorti, in cadrul Tribunalului Maramures. Pe lista, ca posibili loctiitori ai presedintelui, se afla judecatorii Daniela Waldner si Vasile Fitigau. Potrivit legii, campania electorala a fost deja inceputa, urmatorul pas fiind acela de a aproba sase reprezentanti ai partidelor parlamentare, care sa fie membri ai structurii destinate supravegherii alegerilor.

“In data de 22 iulie se vor desemna, de catre presedintele tribunalului, presedintii sectiilor de votare, apoi, pe 27 iulie, va avea loc predarea buletinelor de vot, stampilelor de vot si control. Pe 28 iulie se incheie campania electorala, iar pe 29 iulie, de la ora 8.00, se deschid urnele pentru vot”, a explicat presedintele BEJ Maramures, Brandusa Giuroiu.

Organizarea referendumului din aceasta vara va fi diferita de cea din 2007, cand s-a incercat la fel ca acum o schimbare a presedintelui Basescu. In judet va exista un singur birou electoral de circumscriptie, cel judetean, caruia i se vor subordona toate cele aproximativ 390 de sectii de votare.

“Domnul prefect a trimis adrese in teritoriu primarilor pentru a emite dispozitia cu numerotarea si delimitarea sectiilor de votare. De asemenea, a fost deja amenajat,in sala 104 a insitutiei, sediul Biroului Electoral Judetean. Azi va fi dotat cu toate cele necesare, fax, conexiune la internet si toata aparatura necesara pentru buna derulare a referendumului din 29 iulie. Pe buletinul de vot se va afla o singura intrebare: «Sunteti de acord cu demiterea presedintelui Romaniei?». Vor fi doua patrulatere care vor contine cuvintele «Da» sau «Nu» “, a declarat purtatorul de cuvant al Prefecturii Maramures, Dan Buca.

In Maramures vor fi asteptate la urne peste 431.000 de persoane, aceasta fiind si cifra alegatorilor prinsi in listele electorale pentru scrutinul din 10 iunie. Numarul buletinelor de vot va fi mai mare cu 10% decat cifra votantilor, conform legii, ceea ce inseamna ca vor trebui scoase de sub tipar circa jumatate de milion de exemplare. Avand in vedere ca Guvernul Ponta a modificat Legea Referendumului, in 29 iulie nu va mai fi nevoie ca la urne sa fie prezenta de peste 50% pentru ca rezultatul sa fie considerat valabil.

Sursa: Anca Popescu