Comunitate

RECOMPENSA – Un elev de la Colegiul National ”Vasile Lucaciu” a obtinut medalie de bronz la Olimpiada Internationala de Stiinte

Medalie de bronz la Olimpiada Internationala de Stiinte, pentru un elev al Colegiului National ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Este vorba de Mihai Grigore Pruna, din clasa a IX-a. La competitie au participat 259 de elevi din 47 de tari.

Elevii romani, participanti la cea de-a VI-a editie a Olimpiadei Internationale de Stiinte pentru juniori, desfasurata in perioada 2-11 decembrie la Baku (Azerbaidjan), au obtinut sase medalii, din care una de aur, doua de argint si trei de bronz.

Medalia de aur a fost castigata de Radu Mihai Popescu de la Colegiul National „Mircea cel Batran” din Constanta, iar Vlad Florin Lazar – Colegiul National „Emanuil Gojdu” din Oradea si Ioana Codrina Simionescu -Colegiul National „Gh. Vranceanu” din Bacau au intrat in posesia medaliilor de argint.

Medaliile de bronz au au fost obtinute de trei elevi romani, printre care se numara si un licean de la Colegiul National Vasile Lucaciu din Baia Mare. Este vorba despre Mihai Grigore Pruna. Celelalte doua medalii de bronz au revenit Adrianei Andreea Neamtu de la Colegiul National „Moise Nicoara” din Arad, respectiv lui Florin Sebastian Dumitru – Liceul International de Informatica din Bucuresti.

Conform Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori este un concurs de tip integrativ in care competitorii sustin trei probe la trei discipline (chimie, biologie si fizica). La editia din acest an au participat 259 de elevi din 47 de tari. Echipa Romaniei va reveni in tara, sambata, 12 decembrie.
Sursa: Camelia Tocaci