Actualitate

Realitatea crudă: În România sunt 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi din ţară

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, la nivelul întregii ţări, sunt aproximativ 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi în străinătate.

“Este o întrebare grea. Clar, avem aceste situaţii pe fiecare direcţie generală în parte din fiecare judeţ. La nivel de ţară, avem 90.000 de astfel de copii înregistraţi, care sunt cu ambii părinţi plecaţi. Noi, ca autorităţi, nu ne dorim acest lucru ( şi copii să plece din ţară -n.r.), de aceea avem această frământare şi tot ceea ce înseamnă măsurile acestea de încurajare a forţei de muncă, de posibilitatea de a creşte cât mai mult masa salarială, de aceea avem parteneriate, memorandumuri transformate în legi, de exemplu, cu tot ceea ce înseamnă patronatele în construcţii din România, pentru un salariu minim superior”, a declarat ministrul Muncii.

Marius Budăi a precizat că autorităţile încearcă, prin tot felul de programe, dar şi prin crearea de locuri de muncă, să-i oferteze pe românii plecaţi în străinătate la muncă să se întoarcă în ţară.

“Încercăm să realizăm burse ale locurilor de muncă, dezamăgirea mea e că nu am putut în februarie deoarece piaţa nu a fost pregătită, avem în acest moment peste 300 de locuri de muncă postate pe Eures, pe site-ul nostru, al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă. Avem totuşi o bucurie, peste 50 de contracte, 50 de persoane care au încheiat contracte deja se vor întoarce în ţară, din aceste 300 de locuri de muncă. Am discutat chiar acum două zile cu patronatele şi sindicatele din construcţii şi aşteptăm încă o nouă centralizare de la dumnealor ca atunci când ajungem la 600-700-1.000 de locuri de muncă, lucru care se va întâmpla într-o săptămână sau două, voi delega un secretar de stat ca împreună cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, patronatele şi sindicatele din construcţii, cu ataşaţii noştri din diferite ţări europene, mai mult decât bursa locurilor de muncă , vom merge acolo, la ei. Şi atunci patronatele şi sindicatele îşi vor prezenta oferta de muncă”, a completat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *