Externe

PROTESTE VIOLENTE – UCRAINA – Manifestanti dispersati cu gaze lacrimogene la Kiev

Proteste (c) sxc.huPolitia din Ucraina a utilizat gaze lacrimogene asupra unor persoane care manifestau astazi, 4 iulie, la Kiev impotriva unei legi controversate, adoptata marti de catre Parlament, care stabileste limba rusa ca a doua limba oficiala a tarii, determinandu-l pe presedinte sa convoace Parlamentul, in vederea rezolvarii acestei crize, relateaza AFP.

In cursul unei manifestatii, la care au luat parte circa 1.000 de opozanti, organizata in centrul orasului Kiev, au izbucnit confruntari intre acestia si politie, potrivit unui reporter AFP aflat la fata locului.

Cel putin un manifestant a fost ranit avand fata acoperita de sange, in timpul acestui protest organizat de opozitie, dispersat cu gaze lacrimogene de fortele de ordine, potrivit aceleiasi surse.

Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici i-a convocat la Kiev pe liderii grupurilor parlamentare pentru a solutiona criza aparuta in urma adoptarii acestui text controversat care, potrivit opozitiei, stabileste de facto limba rusa ca a doua limba oficiala in Ucraina.

Presedintele a invitat conducerea Parlamentului si pe liderii grupurilor parlamentare din Verhovna Rada (Camera inferioara) pentru a discuta despre situatia din Parlament”, a declarat presedintia intr-un comunicat, dupa ce presedintele Legislativului, Volodymyr Litvin, a propus sa demisioneze.

Litvin si-a exprimat indignarea fata de faptul ca nu a fost informat de lideri din cadrul Parlamentului ca legea referitoare la limba rusa urma sa fie supusa aprobarii marti, cand el nici macar nu era prezent in Legislativ.

Invocand aceasta situatie de criza, presedintele Ianukovici a anuntat amanarea unei conferinte anuale de presa, prevazuta pentru ora locala 07.30 GMT (10.30 ora Romaniei) la Kiev, la care urmau sa participe sute de jurnalisti.

Aceste evenimente au loc la trei zile dupa incheierea Campionatului de fotbal Euro 2012, organizat alaturi de Polonia, perceput drept un succes care a imbunatatit imaginea tarii, afectata in special de cazul opozantei Iulia Timosenko, aflata acum in inchisoare.

Adoptarea marti, in a doua lectura, a legii privind limba rusa, a provocat batai cu pumnii intre 40 de deputati din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la putere si favorabil legii, si ai opozitie, care o contesta.

Transformarea rusei in a doua limba oficiala a tarii a fost una dintre promisiunile electorale ale presedintelui Ianukovici, al carui partid se afla intr-o pozitie delicata, potrivit sondajelor, in perspectiva alegerilor legislative de la sfarsitul lui octombrie.

Ucraina are o comunitate rusofona importanta, iar statutul rusei continua sa provoace conflicte in aceasta fosta republica sovietica, de 46 de milioane de cetateni, situata intre Rusia si Uniunea Europeana.

Sursa: Mediafax