112

Proprietarii de câini periculoşi sau agresivi, în vizorul poliţiştilor maramureşeni

Cei mai buni prieteni ai omului, câinii, pot deveni uneori şi un pericol. Odată cu avantajele pe care le aduce deţinerea unui astfel de animal, apar şi riscurile, în special pentru proprietarii unor anumite rase de câini. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş derulează o acţiune de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicaţi câinii periculoşi şi de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind regimul de deţinere al acestora.

Astfel, în perioada septembrie – decembrie, poliţiştii vor desfăşura atât activităţi preventive cât şi de combatere şi sancţionare, cu fermitate, a încălcării prevederilor legale din acest domeniu. Activităţile vor fi derulate împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Asociaţiei Chinologice Maramureş.

Vă informăm că potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55 din 2003 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, (art.1) prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii ai câinilor periculoşi sau agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

• numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
• efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
• efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);
• existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).
În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. 1 proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află, noua adresă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *