Administratie

Proiecte votate “pe bandă rulantă” în şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean

Consiliul Judeţean Maramureş a fost convocat în şedință ordinară miercuri, 29 august 2018, cu începere de la ora 12.00, pe proiectul ordinii de zi fiind 12 proiecte de hotărâre, o informare și două proiecte suplimentare. Cei 33 de aleși județeni prezenți pe parcursul ședinței, din totalul de 35, au aprobat modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2018, precum și contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară.

S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire anexă pentru depozitare – magazie pentru lemne” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, fiind atribuite și licenţele de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate pentru operatorii de transport declaraţi câştigători la şedinţele de atribuire electronice, dar și licențele pentru curse regulate speciale pentru elevi și angajați. Un alt proiect de hotărâre a privit modificarea Programului de transport 2013 – 2019 prin reducerea numărului de curse din graficul de circulație.

Aleșii județeni au aprobat organigrama, statul de funcții şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Maramureş, respectiv organigrama și statul de funcții la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară. Consilierii județeni au votat pentru achiziţionarea de servicii juridice de asistență şi de reprezentare pentru Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu Marmaţiei, în litigiu de muncă, dar au aprobat și normele financiare pentru utilizarea sumelor alocate de Consiliul județean prin contracte de susținere financiară a activităților sportive.

Punctele suplimentare de pe ordinea de zi au prevăzut încheierea Acordului de cooperare între Consiliul Județean și Asociația Social – Cultural – Creștină ”eCreator” în vederea realizării în comun a acțiunii ”Maramureșul Unirii”, precum și un proiect privind participarea județului Maramureș la Festivalul Internațional ”Centenar Fest”, organizat de Centrul Cultural Vatra din Republica Moldova. În finalul ședinței, consilierilor județeni li s-a făcut o informare privind Raportul de audit din luna iulie a Camerei de Conturi Maramureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *