Vezi VIDEO
De vizite la muzeu, la teatru sau de iesiri in natura vor avea parte prescolarii de la mai multe gradinite din judet, in urmatorii doi ani. Toate activitatile sunt cuprinse in proiectul national „Curcubeul schimbarii”, care a debutat astazi, 25 noiembrie, in Baia Mare. Programul special pregatit pentru micuti are ca scop educarea copiilor prin intermediul unor metode desfasurate intr-un alt mediu decat cel formal. In total, 35 de gradinite din Maramures vor lua parte la activitatile derulate in proiect.
Astazi, copiii de la cateva dintre institutiile de invatamant prescolar implicate in proiect au lasat deoparte pentru o zi programul obisnuit si au intrat in rolul de primari si consilieri locali ai gradinitelor. Actiunea intitulata „Primaria Copiilor” a deschis oficial proiectul national „Curcubeul schimbarii”. In perioada care urmeaza, micutii vor face vizite la diferite institutii de cultura sau excursii in aer liber.
“Precedent acestei activitati au avut loc alegeri de primari si consilieri locali, fiecare gradinita si-a ales acest consiliu local, iar reprezentantii primariei copiilor de la fiecare gradinita sunt astazi prezenti la aceasta actiune. Alte activitati vor fi cele care se vor derula in natura, trasee, care vor fi precedate de recitaluri si programe artistice”, a aratat directoarea Gradinitei cu Program Prelungit „Micul Print” din Baia Mare, Oana Nechita.
Programul educativ derulat de catre gradinitele din judet s-a bucurat de sustinerea autoritatilor locale, primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, fiind prezent la inaugurarea acestuia. Edilul a tinut sa atraga atentia ca dezvoltarea armonioasa a copiilor sta in mainile dascalilor, care trebuie sa isi centreze atentia pe descoperirea vocatiei fiecarui copil.
„Trebuie sa ne gandim la vocatie, la ceea ce isi doresc acesti copii sa faca, la talentele lor. Trebuie sa le descoperiti talentul, nu trebuie sa le impuneti nimic. Trebuie sa ii lasati sa mearga spre ceea ce ei viseaza, sa ii lasati sa faca sport pe cei care vor sa faca sport, sa ii lasati sa deseneze pe cei care vor sa deseneze, sa ii lasati sa cante pe cei care vor sa cante si sa nu ii obligati la nimic. Mai mult decat atat, sa nu ii puneti in concurenta unii cu ceilalti”, a spus primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
Proiectul national „Curcubeul schimbarii” include numeroase activitati care vor avea loc in afara gradinitelor, acestea urmand sa se desfasoare pe parcursul a doi ani. In acest mod, se doreste scoaterea copiilor in medii sociale diferite, pentru a invata cate ceva din fiecare situatie noua.
“Activitatile vor fi de la spectacole la expozitii, mese rotunde, schimburi de experienta chiar interjudetene, publicatii, cursuri pentru cadrele didactice, deci va fi o paleta larga de activitati pe parcursul celor doi ani. Ce dorim sa promovam prin acest proiect este educatia pentru schimbare. Ne dorim sa scoatem copiii din salile de grupa si sa desfasuram activitati outdoor – in medii culturale si activitati in natura”, a precizat coordonatorul proiectului pe judet, Ramona Tamaian.
Proiectul se deruleaza la nivel national, mai multe judete fiind implicate in activitatile derulate. In Maramures, la acesta vor lua parte peste 2.000 de copii prescolari si mai bine de 200 de cadre didactice din 35 de gradinite.
Sursa: Adela Georgescu