Monden

PROIECT INEDIT – Capsula Mundi, sicriul ecologic care ar putea sa “transforme” mortii in copaci

Doi designeri italieni au dezvoltat un proiect inedit, denumit Capsula Mundi, ce are la baza un tip special de sicrie ecologice, pentru a “transforma” mortii in copaci si cimitirele in paduri, informeaza maxisciences.com. Italienii Anna Citelli si Raoul Bretzel au imaginat un nou tip de sicriu: capsule funerare ecologice care ii “transforma” pe defuncti in arbori. Proiectul Capsula Mundi vizeaza inlocuirea cimitirelor pline de pietre funerare cu paduri veritabile.

“Moartea este o etapa misterioasa, delicata si inevitabila. Indiferent de religia sau cultura careia ii apartinem, moartea este un fenomen biologic, care vizeaza pe toata lumea”, au spus Anna Citelli si Raoul Bretzel. Totusi, moartea este inca adeseori un subiect tabu asupra caruia niciun designer nu si-a concentrat activitatea. Cel putin pana de curand.

“In calitate de designeri, ne-am intrebat care ar fi rolul nostru intr-o societate care s-a indepartat de natura, satisfacuta si supraincarcata cu obiecte (…) Am vrut sa ne consacram intreaga activitate acestui moment important”, au adaugat ei. Astfel, cei doi italieni au creat proiectul Capsula Mundi. Obiectivul proiectului: propunerea unei alternative mai ecologice fata de maniera in care oamenii moderni isi ingroapa mortii.

Designerii propun inlocuirea cimitirelor actuale cu paduri veritabile. Pentru aceasta, ei au creat un fel de capsule funerare ecologice. In forma de oua, aceste “pastai” sunt fabricate din amidon, o substanta 100% biodegradabila. Aceste capsule speciale adapostesc trupurile neinsufletite ale defunctilor, plasate in pozitie fetala, iar apoi sunt ingropate. Odata capsula plasata sub sol, un copac tanar este plantat deasupra ei. Copacul va incepe sa creasca, hranindu-se treptat cu nutrimentele furnizate de “pastaia” respectiva.

Peste 20 de tipuri diferite de copaci sunt propuse in cadrul acestui proiect, alegerea revenind defunctului (in timpul vietii, n.r.) sau familiei acestuia. Astfel, in locul pietrelor funerare, un fel de padure “sacra”, o “padure a amintirilor” va creste deasupra cimitirului.
“Pentru a face un sicriu astazi, trebuie sa tai un copac pentru a obtine lemnul sau pretios. Un sicriu are o durata scurta de viata si este un produs al societatii noastre. Cresterea unui copac necesita intre 10 si 40 de ani, dar un sicriu este expus timp de doar trei zile (…) Capsula Mundi salveaza viata unui copac si propune plantarea a inca unuia”, au explicat initiatorii proiectului pe site-ul lor.

Cei doi designeri spun ca au fost deja contactati de mai multe persoane care s-au aratat interesate de proiect. Totusi, acesta se confrunta cu un obstacol important – o lege care il impiedica deocamdata sa vada lumina zilei. In Italia, doar lemnul poate fi utilizat pentru a fabrica sicrie in forma clasica a unei cutii. Cimitirele trebuie, de asemenea, sa se afle in zone controlate si ingradite.

“Pe parcursul acestor ani de munca, am inteles ca aceasta lege veche nu mai reprezinta cultura italiana. Acesta este motivul pentru care am decis sa infiintam o asociatie, Associazione Capsula Mundi, pentru a-i sensibiliza pe oameni cu scopul de a ataca aceasta problema”, au explicat autorii proiectului.

Capsula Mundi a generat dezbateri aprinse de cativa ani in Italia. Insa Capsula Mundi nu este singurul proiect de inmormantare ecologica sau “verde”. In contextul in care ingrijorarile oamenilor fata de impactul asupra mediului inconjurator s-au intensificat tot mai mult in ultimii ani, numeroase alte concepte similare au inceput sa apara. In Franta exista deja proiectul Arbres De Mémoire, un parc funerar situat in departamentul Maine-et-Loire, care propune depunerea urnelor cu cenusa defunctilor in centrul radacinilor unui copac ales special in prealabil.

Sursa: Mediafax