Afaceri - Economic

PROIECT – Extragere ocazionala in 27 decembrie 2015, la Loteria bonurilor fiscale

Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa organizeze, in data de 27 decembrie 2015, cu prilejul Sarbatorilor de iarna, o extragere ocazionala la Loteria bonurilor fiscale, pentru bonurile emise in intervalul 1 septembrie – 30 noiembrie, potrivit unui proiect de Ordin publicat pe site-ul MFP.

Fondul total de premiere alocat pentru aceasta extragere este de un milion de lei.

Potrivit Ordonantei Guvernului nr.10/2015, care reglementeaza organizarea Loteriei bonurilor fiscale, cu scopul diminuarii evaziunii fiscale, aceasta poate fi organizata atat lunar, cat si ocazional, la extragerile ocazionale urmand sa participe, in conformitate cu prevederile legale, bonurile fiscale emise in intervalul calendaristic anterior organizarii extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finantelor Publice.

De asemenea, in actul normativ mentionat se prevede ca extragerile ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale pot fi organizate cu ocazia sarbatorilor legale, in situatiile in care la extragerile lunare nu exista castigatori doua luni consecutive, precum si in alte situatii stabilite prin ordin al ministrului Finantelor Publice.

In data de 20 septembrie a avut loc o noua extragere la Loteria bonurilor fiscale, fiind desemnate castigatoare bonurile emise in data de 5 august, cu o valoare de 320 de lei. La aceasta extragere au participat toate bonurile fiscale emise in perioada 1 — 31 august 2015.

Ministerul Finantelor Publice a stabilit fondul de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale la un milion de lei pentru fiecare din extragerile lunare din perioada august-decembrie 2015. Extragerile se organizeaza in prima duminica dupa data de 15 a fiecarei luni, pentru luna anterioara.

Sursa: Agerpres