Vremea

Prognoza meteo pentru duminică, 3 februarie

foto http://elldor.info

Vremea pe 3 februarie este deosebit de caldă, cu temperaturi mai degrabă de primăvară. Prognoza meteo anunță o maximă a zilei în România de 18 grade. În București vor fi 13 grade.

În noaptea de sâmbătă spre duminică vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în vestul ţării. Cerul va fi temporar noros, însă ploi slabe se vor semnala doar cu totul izolat în regiunile nord-vestice. În zonele joase din sud şi est local va fi ceaţă, posibil asociată trecător cu burniţă. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 10 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest, dar şi uşor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Duminică, vremea va fi deosebit de caldă, cu precădere în regiunile intracarpatice şi în cele sud-estice, precum şi la deal şi munte, unde abaterile valorilor termice faţă de mediile multianuale specifice perioadei vor depăşi 10 grade. Cerul va fi temporar noros şi local, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea, în zonele joase din sud şi est se vor semnala ceaţă şi nebulozitate joasă stratiformă, posibil asociate cu burniţă. În cursul nopţii înnorările se vor accentua în vestul ţării, unde pe arii restrânse vor fi ploi şi sub formă de aversă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, cu precădere pe creste, iar ziua şi în vestul teritoriului.

Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 18 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre -6 grade. Presiunea atmosferică va creşte în a doua parte a intervalului.

Conform ANM, pe 4 februarie, valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, cu precădere în vestul şi nord-vestul ţării, dar se vor situa în continuare peste mediile caracteristice perioadei, chiar cu mult în sud şi centru. Cerul va avea înnorări temporare, cu nebulozitate joasă şi trecător burniţă dimineaţa dar mai ales noaptea în regiunile extracarpatice, persistentă în Moldova şi pe arii mai restrânse în Muntenia. În vest şi nord-vest local va ploua, iar pe crestele montane precipitaţiile vor deveni mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade. În zonele joase de relief se va forma ceaţă.

Valorile termice vor continua să scadă uşor, însă se vor menţine mai ridicate decât mediile multianuale, cu precădere în centrul şi sud-estul ţării. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi sud-vestul teritoriului, unde local va ploua slab, iar pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă şi trecător burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei la munte, în masivele sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *