Vremea

Prognoza meteo 4-9 decembrie! Ultimul anunț de la meteorologi

Miercuri în prima parte a zilei precipitațiile se vor transformă local în lapoviță și ninsoare în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei, în timp ce în restul zonelor vor cădea numai ploi. Precipitațiile vor fi însă slabe cantitativ, iar în Dobrogea și Bărăgan acestea vor fi aproape inexistente. La munte va ninge și se va depune un nou strat subțire de zăpada, cu precădere în Carpații Meridionali.

După orele prânzului aspectul vremii se va ameliora în toată țara. Vântul va suflă moderat spre tare în est și sud-est și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 2 și 7 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 5-10 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu valori ușor mai ridicate așteptate a se înregistra în zonele subcarpatice) și 2-7 grade în Moldova.

Joi cerul va fi variabil în cea mai mare parte a țării, doar în vest și în sud-vest urmând să apăra unele înnorări temporare. Local în Banat, în Crișana și în nordul Olteniei va plouă slab. Vântul va suflă slab în cea mai mare parte a țării, cel mult slab până la moderat în nordul Moldovei. Maximele termice vor urcă la prânz până spre 1-6 grade în Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -1…4 grade în Moldova.

Temperaturile scad în următoarele zile, urmând apoi sa crească iar în weekend. Joi sunt așteptate temperaturi între -3 și 5 grade Celsius la București și 6  și -8 grade Celsius la munte. În weekend sunt anunțate ninsori la munte și ploi la București.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *