Comunitate

PROBLEME ALEGERI – Mai multi alegatori au primit cate doua buletine de vot in loc de unul (VIDEO)

Vezi VIDEO
Un caz des intalnit in sectiile de votare din Maramures s-a datorat buletinelor de vot care s-au lipit intre ele, astfel incat mai multor alegatori li s-au dat cate doua de acelasi fel. Unii nu au ezitat sa le stampileze pe amandoua, insa vigilenta membriilor sectiilor de votare a functionat, iar unul dintre buletinele de vot a fost anulat. S-a intamplat atat in Baia Mare, cat si in restul judetului, potrivit observatorilor Asociatiei Pro Democratia.

Procesul electoral nu s-a derulat fara probleme in Maramures. Astfel, reprezentantii APD au semnalat mai multe nereguli, insa nu grave, de natura sa influenteze rezultatul alegerilor. Printre problemele constatate s-au numarat situatii in care stampila de control a sectiei de votare a fost pusa pe prima pagina a buletinului, nu pe ultima, dar si ca dintr-un teanc nou au lipsit buletine iar aletele au fost deteriorate.

De asemenea, la sectia 32 din Baia Mare, din incinta Colegiului ”C.D. Nenitescu”, s-a anulat un buletin de vot pentru ca alegatorului i s-au dat doua de acelasi fel. ”S-au mai lipit doua buletine de vot intre ele, iar in conditiile date a trebuit sa anulam unul dintre ele”, a spus Adrian Dobra, presedinte al sectiei de votare numarul 32.

Nu a fost o situatie singulara, pentru ca si la sectia 74 s-a intamplat asemenea. Si aici un buletin de vot pentru primarie s-a anulat deoarece au fost lipite cand s-au predat alegatorului. La Grosi, a fost la fel, dar si in alte parti ale judetului, membrii comisiilor reclamand calitatea hartiei pe care s-au imprimat buletinele de vot.
Sursa: Andrei Trif