112

Prevenirea delicvenţei juvenile, deschide Săptămâna Preveniri Criminalităţii inclusiv în Maramureş

A doua ediţie din acest an a „Săptămânii Prevenirii criminalităţii” începe luni, iar până vineri vor fi organizate în întreaga ţară sute de activităţi informativ-preventive, atât în spaţii publice, cât şi întâlniri cu grupurile ţintă.

Scopul demersului este acela de a sensibiliza oamenii cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie în diversele situaţii cu risc ridicat de victimizare, precum şi consecinţele care decurg din comiterea de infracţiuni.

Astfel, luni, 2 octombrie, este ziua dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, iar activităţile se vor desfăşura cu elevi ai şcolilor gimnaziale şi liceale din Maramures

Ziua de marţi, 3 octombrie, este destinată prevenirii victimizării minorilor, cu focalizarea mesajelor preventive pe prezentarea riscurilor la care se expun tinerii în mediul virtual.

A treia zi a săptămânii este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, respectiv furturilor din locuinţă, tâlhăriilor şi înşelăciunilor, infracţiuni cu impact deosebit mai ales în rândul seniorilor.

Urmează o zi dedicată prevenirii violenţei în familie, menită să conştientizeze publicul larg asupra dimensiunii şi a consecinţelor de ordin legal, psihologic şi societal ale fenomenului, precum şi asupra modalităţilor de sprijin ale victimelor.

Manifestarea se încheie vineri, cu ziua siguranţei rutiere. Cetăţenii vor primi mesajele de prevenire a comiterii de accidente cu consecinţe grave, transmise de Poliţia Rutieră.

Acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu autorităţile locale, unităţile de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale şi mass-media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *