Autoritatile de la Cairo au cerut Statelor Unite sa inghete averile mai multor membri ai fostului regim egiptean condus de Hosni Mubarak, a declarat, luni, un reprezentant al Departamentului de Stat american, citat de AFP.
El a precizat ca solicitarea egipteana nu vizeaza si averea fostului presedinte Hosni Mubarak.
„Am primit solicitari privind conturile altor fosti oficiali”, a afirmat oficialul citat.
Autoritatile de la Cairo au solicitat deja mai multor tari europene, printre care se numara Germania, Marea Britanie si Franta, sa inghete averile fostilor responsabili ai regimului Mubarak, insa nu au formulat cereri privind bunurile si fondurile acestuia. Solicitarile egiptene urmeaza sa fie discutate marti, in cursul unei reuniuni a ministrilor de Finante din tarile UE.
Autoritatile elvetiene au anuntat inca de vineri ca a decis sa blocheze bunurile pe care le-ar putea detine Mubarak si membrii anturajului sau in Elvetia.
Sursa: Mediafax