Vezi VIDEO
In ultimele patru luni ale anului, in Maramures s-a inregistrat un deficit bugetar de peste 12%, reprezentand aproximativ 50 milioane lei. Cele mai mari pierderi le produc cele 889 de firme aflate in insolventa, care au acumulat datorii de peste 625 milioane lei, dar si societatile din judet care recurg la evaziunea fiscala. Acestea din urma au creat un prejudiciu statului de peste zece milioane lei, de la inceputul anului si pana in prezent.
Cifrele detinute de catre Directia Finantelor Publice Maramures, in ce priveste gradul de realizare a veniturilor, in comparatie cu programul estimat, arata ca in primele patru luni ale anului, acesta este de 87,9%. Acest lucru inseamna un deficit de 12%, adica un grad de nerealizare de aproximativ 50 milioane lei.
“Unul dintre motivele nerealizarii veniturilor este incetarea activitatii unor operatori economici, pe fondul crizei economice. Pe de alta parte, este vorba de decapitalizarea agentilor economici, prin prisma faptului ca se inregistreaza un termen lung de la realizarea serviciilor si pana la decontarea acestora. La aceasta ora, in Maramures sunt in insolventa 889 de societati comerciale care totalizeaza o datorie de 625 milioane lei”, a precizat pentru eMaramures.ro, Ioan Popa, directorul adjunct al Directiei Finantelor Publice Maramures.
Procedura de recuperare a datoriilor este in principal sechestrarea bunurilor mobile si imobile si vanzarea acestora. Reprezentantii Directiei Finantelor Publice se plang ca de faptul ca reusesc sa valorifice foarte greu bunurile sechestrate.
Insa fenomenul care produce cele mai multe prejudicii statului este evaziunea fiscala.
“Cea mai fierbinte zona, daca putem spune asa, este zona facturilor fiscale trimise de societati comerciale tip-fantoma, care se regasesc in evidenta contabila a operatorilor economici. De la inceputul anului si pana in prezent s-au stabilit prejudicii estimative de peste o suta de miliarde de lei vechi”, a precizat Calin Chilat, directorul Garzii Financiare Maramures.
Comisarii Garzii Financiare efectueaza controale atat pe timpul zilei, cat si noaptea, in weekenduri si chiar de sarbatori si impart sute de amenzi pentru a combate fenomenul de evaziune fiscala. Sunt vizati in special cei care comercializeaza produse accizabile (tutun si alcool), dar si societatile care fac importuri comunitare.
Sursa: Calin Dragomir