Vezi VIDEO
Postul Adormirii Maicii Domnului incepe anul acesta mai devreme cu o zi. Este unul din cele mai aspre posturi dupa cel care precede Invierea Domnului. In aceasta perioada, in biserici se citeste Paraclisul Maicii Domnului, iar credinciosii vin in numar ridicat pentru a o cinsti pe Cea care s-a jertfit pentru izbavirea neamului omenesc.
In acest an, Postul Adormirii Maicii Domnului incepe mai repede din cauza ca vineri este zi de post. Astfel, in loc de 1 august asa cum este randuiala, postul va debuta in 31 iulie si se va incheia in 15 august, cand este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Este un post aspru in care dezlegare la peste si vin se face doar in 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului.
De asemenea, conform invataturii pentru posturi, lunea, miercurea si vinerea se ajuneaza pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata, martea si joia se consuma legume fierte, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. Preotii au aratat ca e important sa tinem acest post din dragoste fata de Maica Domnului, urmandu-i exemplul de a duce o viata curata si bine placuta in fata lui Dumnezeu.
“E potrivit pentru toti sa ia in serios acest post pentru ca este bine sa ne gandim ce a insemnat Maica Domnului pentru noi, cata jertfa a dus pentru izbavirea neamului omenesc, pentru ca daca nu era ea cu viata, aceasta neprihanita, nu se putea realiza aceasta unire desavarsita intre om si Dumnezeu. Or, daca ea si-a adus aceasta contributie atat de insemnata se cuvine sa ii intoarcem si noi aceasta dragoste, aceasta jertfa pentru tot ce a facut ea pentru neamul omenesc. Oricum, putem mai bine ca, pe langa faptul de a posti, sa cautam sa fim mai buni, sa cautam sa implinim preceptele evanghelice, sa ne straduim sa fim bine placuti inaintea lui Dumnezeu”, a spus preotul Cristian Stefan, consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
In aceasta perioada, in biserici se citeste Paraclisul Maicii Domnului, iar credinciosii nu rateaza prilejul de a veni sa o cinsteasca pe “Imparateasa cerului si a pamantului”. “Specific acestei perioade este Paraclisul Maicii Domnului, care este destul de bine impamantenit aici in Ardeal si mai ales aici, in zona noastra, a Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. In fiecare an crestinii se aduna de la munca campului si vin sa o cinsteasca pe Maica Domnului”, a adaugat parintele Cristian Stefan.
Ca vechime, Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru posturi de peste an. El dateaza de prin secolul V, cand cultul Maicii Domnului a inceput sa cunoasca o dezvoltare mai mare.
Sursa: Camelia Tocaci