Adjunctul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, Bogdan Gabor, a fost numit, la sedinta in plen a Consiliului Superior al Magistraturii de saptamana aceasta, in comisia de evaluare a procurorilor care fac parte din comisiile constituite la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. El i-a luat locul procurorului George Balan, suspendat din functie dupa ce a fost luat in colimator de catre DNA.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat modificarea componentei comisiei de evaluare a procurorilor iar membrii forului l-au nominalizat pe Gabor, procuror cu grad profesional corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, dar si membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Procurorul George Balan, membru CSM, a fost retinut in aceasta vara de catre procurorii DNA pentru ca, impreuna cu procurorul Marcel Sampetru, consilierul sau, ar fi negociat cu membrii USL posturile de procuror general al Romaniei si de sef al DNA, ocupate in prezent de Laura Codruta Kovesi si Daniel Morar.
Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al parchetului Tribunalului Maramures, a fost ales membru in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ca reprezentant al parchetelor de pe langa tribunale. Alegerile au avut loc la inceputul anului, insa magistratul si-a putut prelua locul abia in luna aprilie.
Sursa: I.O.