112

Pompierii maramureșeni au intervenit pentru lichidarea a trei incendii: în Baia Mare, Crasna Vişeului şi Tăuţii Măgherăuş

Militarii din cadrul Secției Vișeu de Sus au intervenit în Crasna Vișeului, unde locuința unui bărbat în vârstă de 63 de ani a fost cuprinsă de flăcări. Focul a distrus circa 50 de metri pătrați din casa de lemn. Proprietarul a suferit arsuri de gradul I și II pe membrele inferioare și a fost transportat la spital de către echipajul de prim ajutor. Din cauza drumului greu accesibil, pompierii au parcurs circa 5 km de jos până au ajuns la locul intervenției.


Pompierii băimăreni au lichidat două incendii. Primul în localitatea Tăuții Măgherăuș, unde coșul de fum al unei locuințe a luat foc. A ars doar funinginea din coșul de evacuare al fumului. Cel de al doilea incendiu a izbucnit la un panou electric, pe strada Luminișului. Focul a distrus circa 20 de metri liniari de cablu electric.

foto – arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *