Numarul interventiilor a fost mare, incendii izbucnind atat la gospodariile oamenilor, cat si in vegetatia uscata. Patru maramureseni erau sa ramana fara case dupa ce bunurile acestora s-au aprins din cauza neatentiei lor.
Situatii de acest fel s-au semnalat in Baia Mare, pe strada Barbu Stefanescu Delavrancea, unde mobilierul dintr-o locuinta a ars de la un foc deschis. Un caz similar s-a inregistrat si la Sighetu Marmatiei, unde din cauza jarului cazut dintr-o soba a ars aproape in intregime o bucatarie de vara.
Probleme s-au semnalat si la Viseu de Sus. Aici pompierii au fost chemati a stinga un incendiu care risca sa distruga o gospodarie intreaga. Flacarile au mistuit 128 metri patrati din acoperisul casei, mai multe obiecte de mobilier, precum si 500 de kilograme de fan. Focul a izbucnit din cauza cosului de fum neprotejat termic. In aceeasi localitate s-a mai semnlata un incendiu in cimitirul ortodox, unde a ars aproape o tona de fan.
O hala de productie dezafectata a ars la Bocicoiu Mare, pompierii nereusind sa afle cauzele. Pana la localizarea flacarilor, acoperisul a fost distrus pe o suprafata de 40 de metri patrati, iar peretii pe o lungime de 20 de metri.
Nu au lipsit nici incendiile in vegetatiile uscate si paduri, in perioada sarbatorilor pascale semnalandu-se 10 asemenea cazuri. Interventii au fost in Baia Mare, pe strada Europa si langa Romplumb, la Nistru, pe o pasune a Ocolului Silvic Tautii Magheraus, in Recea si la Viseu de Sus.
La Ocna Sugatag a avut loc cel mai grav incendiu, aici fiind parjolite 28 de hectare de vegetatie uscata si trei clai de fan. Pompierii au avut o misiune dificila si la Finteusu Mic, apartinator de comuna Satulung, unde focul a cuprins o plantatie de puiet de stejar. Patru hectare de teren au ars. Din fericire, autospecialele au putut patrunde in padure pe un drum forestier, fapt ce a facut ca pagubele sa fie limitate.
Sursa: Vasile Dale