Actualitate

Poluare accidentală la Bozânta ! Vezi ce măsuri au fost luate

În data de 17 octombrie a.c., personalul de întreținere și supraveghere de la iazul de decantare Bozânta, aparținând C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare a constatat o creştere semnificativă a debitului de apă evacuată din lacul format în zona centrală a iazului Bozânta. Conducerea C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare a comunicat că s-a produs o avarie la sonda inversă, iar de pe iaz au fost evacuate ape provenite din precipitații.

Deversarea apei a crescut progresiv, iar ulterior a fost evacuată, în mod necontrolat, în amestec cu apă, o masă de steril. La fața locului au ajuns, fiind înștiințați de conducerea companiei, specialiști de la Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș. Aceștia au constatat formarea unui con de evacuare pe iaz, respectiv faptul că sistemul de control al evacuărilor prin sonda inversa este defect.

Pe toată durata zilei de 17 octombrie a.c., angajații SGA Maramureș au prelevat probe de apă din evacuarea directă și din aval, dar și din  cursurile de apă receptoare: râul Lăpuș și râul Someș. Nu a fost semnalată sau înregistrată mortalitate piscicolă. Evacuarea de apă și steril a fost oprită în cursul nopții de 17 octombrie, a.c. Conform datelor primite de la laboratorul SGA Maramureș, analiza probelor de apă a relevat prezența de metale și suspensii în râul Lăpuș. După anunțarea autorităților județene, la fața locului s-a deplasat o comisie alcătuită din reprezentanți ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare, Conversmin SA, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Instituției Prefectului, Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. De asemenea, și în cursul zilei de ieri, 18 octombrie a.c., au fost prelevate probe de apă, de către angajații SGA Maramureș, care sunt în analiză la laboratorul de specialitate din cadrul instituției.

Despre producerea poluării accidentale la iazul Bozânta au fost anunțate instituțiile abilitate de la nivel central, inclusiv Ministerul Economiei.

Specialiști din cadrul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au dispus, după încetarea fenomenului de evacuare din iaz, măsuri de remediere imediată a defecțiunilor de la sonda inversă și vana de evacuare, respectiv monitorizarea permanentă a râurilor Lăpuș și Someș. O altă măsură a vizat, comunicarea în scris de C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare la CJSU Maramureș, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș dacă au avut loc inspecții de specialitatea și s-au stabilit măsuri cu privire la menținerea în funcționare, în siguranță a iazului și a sistemelor de evacuare a apelor de pe iaz.

Conducerea C.N.M.P.N. REMIN S.A. Baia Mare a precizat că activitatea de producție a companiei a fost sistată din luna decembrie a anului 2006. Apele acumulate în iazul de decantare provin doar din ape meteorice. (precipitații sub fomă de ploaie). Pentru iazul Bozânta, compania a obținut acte de reglementare la încetarea activității, respectiv au fost revizuite Acordul de Mediu și Avizul de Gospodărire a Apelor pentru Proiectul Tehnic de Inchidere și Ecologizare  a Minei Herja – Iaz Bozinta.

          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *