112

Polițist de frontieră, lovit cu mașina de un tânăr de 23 de ani. Acesta încerca să scape de un control în trafic

Un polițistde frontieră a fost la un pas de moarte după ce a fost lovit de un șofer pe care a încercat să-l oprească în trafic.

În data de 6 iulie 2018, în jurul orei 19.55 un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Brodina care se afla pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe raza localității de frontieră Paltin, jud. Suceava, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Jaguar, înmatriculat în Marea Britanie.

Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către lucrătorii frontieriști, acroșând pe unul dintre polițiștii de frontieră, cu intenția evidentă de a-l accidenta și de a scăpa de oamenii legii.

Imediat, la fața locului a fost solicitată o ambulanță, colegul nostru fiind transportat de urgență la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale. În momentul de față este în afara oricărui pericol.

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea zonei, iar la scurt timp autoturismul în cauză a fost descoperit abandonat și incendiat, pe un drum forestier de pe raza localității Ulma, jud. Suceava. În autoturism au fost descoperite mai multe pachete cu țigări incendiate și acestea.

Au fost dispuse toate măsurile specifice, în colaborare cu Poliția și Jandarmeria, pentru identificarea conducătorului auto și luarea măsurilor legale.

În aceeași zi, în jurul orei 22.45, conducătorul autoturismului marca Jaguar, care l-a acroșat pe polițistul de frontieră, a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Acesta a fost depistat de către un echipaj al poliției de frontieră în timp ce se deplasa cu un alt autoturism având calitatea de pasager.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, persoana în cauză fiind reținută pentru 24 de ore.

În cursul zilei de sâmbătă, 7 iulie, bărbatul urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestarea preventivă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *