Autostrazile si drumurile nationale vor fi marginite de perdele forestiere in baza unui program national ce va incepe in primavara acestui an si care prevede, intr-o prima etapa, plantari de arbori pe o lungime de 870 de kilometri, a declarat sambata, 11 ianuarie, la Deva, ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Lucia Varga.
„La nivel national sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor nationale si judetene. In prima etapa a fost aprobat Programul national de realizare a perdelelor forestiere a autostrazilor si drumurilor nationale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem intocmite studiile de fezabilitate si avem fondurile necesare”, a afirmat Lucia Varga.
Sumele alocate pentru acest an se ridica la 30 de milioane de lei, urmand ca finantarile sa continue pe parcursul derularii programului. Ministrul a mai spus ca programul va include in etapa a doua plantarea de perdele forestiere si de-a lungul drumurilor judetene.
La randul sau, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot, a declarat ca programul este binevenit pentru autoritatile locale, in conditiile in care anual se cheltuiesc sume importante de bani pentru operatiunile de deszapezire a drumurilor.
„Cu aceste perdele forestiere care se fac pe marginea drumurilor vom avea un ajutor enorm. Nu vom mai folosi atat de multi bani la deszapeziri”, a spus presedintele CJ Hunedoara.
Sursa: Agerpres