Comunitate

Piața 1 Iunie din Baia Mare devine Piața Arhiepiscop Iustinian

În semn de recunoștință și de apreciere a valorilor care și-au pus amprenta pe dezvoltarea cetății, Piața 1 Iunie, zona adiacentă Centrului Istoric, se va transforma în Piața Arhiepiscop Iustinian. Ideea îi aparține primarului Cătălin Cherecheș, iar propunerea va fi supusă atenției aleșilor băimăreni în cadrul ședinței de Consiliu Local desfășurată mâine, 28 decembrie.

Potrivit proiectului, de pe spațiu verde situat în zona adiacentă Centrului Istoric, urmează să se demoleze structura de beton care apaține E-ON Gaz, aceasta fiind înlocuită cu o instalație subterană. Mai mult, în zonă se va realiza și un sens giratoriu, la intersecția străzilor Andrei Mureșanu cu Avram Iancu, pentru a fluidiza, mai ales pe timpul dimineții, circulația.

Piațeta va fi amenajată cu un bust, cu zonă verde și locuri de odihnă pentru cei care vor traversa zona. Potrivit primarului Cătătlin Cherecheș, va fi un spațiu cu valoare simbolică, sentimentală și religioasă.

 „Este locul în care la începutul anilor 90 Preasfinția Sa a venit și a făcut din Baia Mare sediul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, onorând municipiul nostru. Estre un gest pe care îl facem din respect pentru un om care s-a rugat pentru noi, pentru băimăreni și maramureșeni în altarele bisericilor noastre, un om care și-a dedicat viața oamenilor și lui Dumnezeu, un simbol pentru noi toți. Cred că așa cum era Înalt Preasfinția Sa, modest dar ferm, într-un astfel de spațiu, nu opulent, nu grandios, dar un spațiu care să aibă o anumită identitate și care să acumuleze emoția oamenilor care vor trece pe aici, va fi primit și de către Preasfinția Sa din ceruri, dar și de către noi băimărenii și maramureșenii. Cred că prin astfel de gesturi aducem recunoștința noastră pentru cei care au făcut pentru noi lucruri care să ne definească ca și comunitate.” a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Odată ce va fi amenajată „Piața Arhiepiscop Iustinian”, tinerii vor beneficia de o altă zonă dedicată exclusiv lor. În anul în care municipiul Baia Mare va beneficia din plin de titlul de Capitala Tineretului din România, în orașul nostru va fi inaugurată o piațetă care va reprezenta locul de promenadă pentru tineri, dar și zona în care aceștia vor putea desfășura activități specifice vârstei lor.

„Cred că Ziua Copilului nu trebuie să se desfășoare într-un spațiu în care a fost un punct de reglare presiune pentru gaz ci trebuie să găsim un loc potrivit unde să facem o zonă de joacă pentru copii și tineri, Acest lucru îl vom gândi împreună cu Consiliul Local și, bineînțeles, în colaborare cu tinerii. Vom inaugura o astfel de piață anul viitor, fiind Capitala Tineretului –  a mai aratat primarul municipiului Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *