112

Peste 16.000 pachete cu țigări descoperite în Maramureş – FOTO

navigate_before
navigate_next

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 16.180 pachete cu țigări de proveniență ucraineană care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

În data de 11.06.2018, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – ITPF Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Teceu, jud. Maramureș, mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa.

Ajunse pe malul românesc, acestea au început să transporte către interiorul țării colete voluminoase, moment în care polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora.

Observând patrula poliției de frontieră, bărbații au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin, ignorând somațiile legale prin voce efectuate de către lucrătorii noștri.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar la locul faptei au fost descoperite 24 colete cu țigări de proveniență ucraineană.

Drept urmare, baxurile cu țigări au fost duse la sediul sectorului unde s-a constatat că acestea conțin 13.250 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de peste 155.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, jud. Suceava, pe timpul executării misiunii de supraveghere și control a frontierei de stat, au descoperit două colete ce conțineau țigări de contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.930 de pachete țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 35.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *