Vezi VIDEO
Numarul baimarenilor care tin sa onoreze tricolorul de Ziua Drapelului National creste de la un an la altul. Astazi, 26 iunie, cand e marcata aceasta sarbatoare, zeci de persoane si-au prins in piept insigne sau panglici in culorile Romaniei si s-au oprit in fata Palatului Administrativ din centrul municipiului pentru a urmari ceremonialul traditional organizat de catre autoritati.
Unii dintre cei prezenti la manifestarile dedicate drapelului au marturisit ca, din patriotism, au scos bani din buzunar pentru a-si cumpara propriul steag, pe care sa il aiba acasa si sa il arboreze la geam cu ocazia sarbatorilor nationale.
Un baimarean a marturisit chiar ca a renuntat la cateva pachete de tigari pentru a-si cumpara tricolorul si s-a plans de faptul ca obiectele in culori nationale sunt prea scumpe pentru buzunarul romanului de rand.
„Am facut niste sacrificii. Am renuntat la careva pachete de tigari sa-mi cumpar un drapel. Suparator e ca insemnele nationale sunt atat de scumpe. 55 de lei am dat pe tricolor. Nu-mi pare rau ca am dat atatia bani, dar fiecare roman ar trebui sa aiba un insemn national, o insigna – ceva sa aiba la el, sa fie mandru ca e roman. Imi iubesc Romania asa cum este: buna, rea”, a declarat unul dintre participantii la manifestare, Simi Marcovici.
„Simt ceva deosebit. E normal sa simt ca e Ziua Drapelului, ma emotioneaza”, a marturisit o alta baimareanca, care a luat parte astazi, la Palatul Administrativ, pentru a urmari manifestarile dedicate drapelului.
Intre cei prezenti s-au numarat atat autoritatile publice si politicienii, cat sefi de institii, cadre militare si numerosi veterani. Dupa rostirea discursurilor, tricolorul a fost binecuvantat de PS Iustin Sigheteanu, arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, si a fost inaltat in catarg langa Institutia Prefectului.
„Drapelul e unul din insemnele nationale recunoscute prin constitutie. Este un simbol al continuitatii, unitatii si demnitatii noastre nationale. Cele trei culori le gasim din cele mai vechi timpuri, in stindardele dacice iar mai apoi in insemnele militare ale Imperiului Roman”, a punctat prefectul Sorin Rednic.
Manifestarile dedicate Zilei Drapelului National au debutat inca de aseara in municipiu. Tricolorul a fost coborat de pe catarg si a fost transportat Biserica Sfantul Nicolae, unde in aceasta dimineata a avut loc o slujba religioasa pentru sfintirea lui.
FOTO: Ziua Drapelului in Baia Mare (c) eMaramures.ro
Sursa: Camelia Tocaci