Comunitate

Pensii recalculate pentru grupele I şi II de muncă

Pensionarii care au muncit în condiții mai grele de muncă și ale căror pensii au fost stabilite înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, în sfârșit, de plata pensiilor recalculate. Executivul a stabilit că drepturile de pensie recalculate se acordă în două etape, iar primele recalculări s-au făcut deja luna trecută, cea de-a doua etapă fiind programată pentru noiembrie. Concret in luna iulie a avut loc prima plată a drepturilor de pensie recalculate, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv. , iar următoarea etapă de plată va avea loc în noiembrie, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv.

Oficialii Casei de Pensii – printr-un  comunicat –  vin cu o serie de precizări legate de acest subiect. Potrivit acestora beneficiarii recalcularilor  trebuie să rețină ca există cazuri în care recalcularea nu duce neapărat la o creștere a pensiei, ca nici o pensie nu va fi micsorata si ca “in toate situațiile, pensiile vor fi majorate cu 9%, prin aplicarea noii valori a punctului de pensie de 1.000 de lei, valabilă de la 1.07.2017”.

De asemenea, se mai precizeaza in comunicat, s-a decis ca de recalculare să beneficieze și pensionarii de invaliditate care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limita de vârstă. De aceleași prevederi se vor bucura și cei care iau pensie de urmaș, în funcție de categoria de pensie a susţinătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *