Comunitate

Pe 24 martie stingem lumina, de Ora Pământului!

Au mai rămas două săptămâni până la Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Pentru a zecea oară consecutiv în România, WWF încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 24 martie, la ora locală 20.30. Începând cu acest an, evenimentul pune un accent și mai mare pe implicarea activă a tinerilor în construirea unui viitor în armonie cu natura.

 

Earth Hour a pornit în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenția, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. De atunci, oameni din peste 7.000 de orașe din mai mult de 180 de țări s-au alăturat acestei mișcări de mediu, pentru a arăta că doresc mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

 

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour). Astfel, pe lângă gestul simbolic de a stinge lumina, oamenii au început să se implice în acțiuni de mediu în fiecare zi, să-și schimbe comportamentul, pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

 

Colaborarea dintre WWF și Cercetașii României pornește de la intenția de a-i forma și inspira pe viitorii lideri pentru mediu. Cercetașii României vor fi alături de comunitățile locale, aducând idei noi, organizând evenimente, participând la activități și stingând lumina pentru Ora Pământului.

 

#Connect2Earth – este timpul să ne împăcăm cu natura

 

De Ora Pământului, pe 24 martie, WWF România provoacă toți oamenii să se reconecteze cu natura (#connect2Earth) pentru a proteja legătura strânsă pe care o avem cu acesta.

 

„Tot ce facem în prezent nu este de ajuns, având în vedere starea actuală de degradare a Planetei.  Biodiversitatea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice sunt condiții esențiale dezvoltării umane, succesului civilizației noastre. Este timpul să luam în serios relația noastră cu natura și să facem mai multe eforturi pentru a menține această relație. Este timpul să ascultăm mesajul Naturii. Noi suntem cei care avem puterea de a crea o lume mai bună sau de a epuiza planeta. Ora Pământului este momentul în care ne angajăm că vom începe să acționăm, mai mulți, mai responsabili, pentru protejarea Pamântului.  Pentru că nu există o altă planetă pe care să plecăm”, spune Dr. Orieta Hulea, Director WWF România.

 

Trăim într-o lume a conexiunilor, mulțumită tehnologiei, dar, în același timp, când vine vorba de mediul înconjurător, nu facem legătura între cauză și efect. Deși ne aflăm într-o eră în care umanitatea este cea care modelează schimbările de pe Pământ – perioadă denumită de cercetători Antropocen, ne este greu să facem legătura între activitățile noastre de zi cu zi și transformările care au loc în jurul nostru, în natură.

 

Dar putem alege ce conexiuni facem între activitatea noastră și modul în care va arăta lumea de mâine. Vom continua să folosim tehnici de agricultură intensivă, să folosim iresponsabil pădurile, să pescuim excesiv, să construim hidrocentrale și proiecte de infrastructură care nu țin cont de mediul sălbatic? Vom continua să contribuim astfel la pierderea biodiversității într-un ritm fără precedent, la poluare și schimbări climatice? Sau vom alege să folosim responsabil resursele naturale de care dispunem, să luptăm pentru legislația care protejează natura, pentru dreptul nostru la un aer respirabil, apă curată, hrană sănătoasă și un mediu natural divers?

 

Pe 24 martie, în toată țara  vor avea loc mai multe evenimente și activități  organizate pentru a sărbători Ora Pământului, precum ture cu bicicletele, concerte în aer liber și nu numai. Lista acestora va fi actualizată pe ora-pamantului.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *