Cu ocazia sedintei reunite a comitetelor executive judetene ale PSD si UNPR, care a avut loc joi, 19 decembrie, in Baia Mare, primarul municipiului Baia Mare, nominalizat vicepresedinte la nivel national al Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), a declarat ca va sprijini la viitoarele alegeri candidati care sustin proiectele sale pentru comunitatea baimareana.
„Am subliniat parteneriatul pe care il am, in calitate de primar al municipiului Baia Mare, cu cei care sustin proiectele mele pentru comunitate si pentru dezvoltarea orasului nostru, a judetului Maramures, si a demersurilor care tin de interesul national. Cred ca a venit momentul, ca dupa ani de zile in care disensiunile politice au impiedicat dezvoltarea comunitatilor locale, sa generam echilibru la nivel politic si administrativ. Indiferent de orientarea politica a fiecaruia dintre noi, trebuie sa ne unim fortele pentru a veni in sprijinul comunitatilor pe care le reprezentam. Tin sa le multumesc domnului vicepremier Gabriel Oprea, presedintele UNPR, dar si domnului Ioan Rus, vicepresedinte PSD la nivel national, pentru efortul constant demonstrat in sustinerea proiectelor mele pentru Baia Mare. La randul meu, ca primar al municipiului Baia Mare, unde acum doi ani am inceput un proces amplu de reabilitare si dezvoltare pe toate segmentele, voi sustine la alegerile viitoare, fie ca vorbim de europarlamentare, parlamentare sau prezidentiale, candidati care sustin prin activitatea lor proiectele pentru Baia Mare” a precizat Catalin Chereches.
Sursa: eMM.ro