Un protocol de colaborare intre confederatiile CNSLR Fratia Maramures si CGIL Italia a fost semnat astazi, 17 octombrie, in prezenta reprezentantilor celor doua sindicate. Scopul acestui parteneriat este intensificarea si dezvoltarea activitatilor socio-economice, culturale, profesionale in randul muncitorilor romani in Italia, dar si organizarea de activitati de informare si consiliere a maramuresenilor care vor sa emigreze in aceasta tara.
Liderii confederatiei CNSLR Fratia au aratat ca protocolul le va fi de ajutor in primul rand maramuresenilor care muncesc in Italia. Pe de alta parte, si muncitorii de origine italiana stabiliti in Romania vor primi sprijin la nevoie.
„Acordul de reciprocitate care s-a semnat astazi va insemna o mai buna reprezentare a lucratorilor romani emigrati in Italia, dar si a altor lucratori italieni rezidenti pe teritoriul Romaniei. Asta este, de fapt, scopul si esenta lucrarii noastre, pentru ca Maramuresul are cel mai mare numar de salariati in teritoriul Italiei, motiv pentru care e normal ca membrii nostri de sindicat sa poata beneficia de o reprezentare sindicala si pr teritoriul Italiei”, a explicat liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan.
Reprezentantii organizatiei sindicale din Pensinsula Italica, prezenti in Maramures, au tinut sa precizeze ca sindicatul CGIL s-a opus vehement manifestarilor impotriva cetatenilor romani din Italia.
„CGIL este cel mai mare sindicat italian, iar comunitatea de romani care munceste aici este prima comunitate, cu peste 1.000.000 de persoane care sunt rezidenti si lucreaza pe teritoriul italian. A existat in trecut un episod mai neplacut din partea politicienilor italieni, de a criminaliza cetatenii romani care stau in Italia, insa confederatia CGIL s-a opus categoric acestei manipulari”, a precizat Piero Soldini, reprezentantul Departamentului pentru Imigranti al CGIL.
Liderii CNSLR Fratia au aratat ca si alte acorduri de colaborare cu sindicate din tari unde numarul muncitorilor maramureseni este mare sunt luate in calcul pe viitor.
Sursa: Gabriela Kuhajda