Externe

OFICIALI EUROPENI – Criza politica din Romania ar putea prejudicia aderarea la Schengen

Steag UE (c) sxc.huActiunile Guvernului de la Bucuresti din ultimele zile ameninta sansele Romaniei de a adera la spatiul Schengen si ar putea amana integrarea deplina in UE, sustine comisarul european pentru Justitie Viviane Reding, citata de Financial Times in editia electronica.

Comisarul european pentru Justitie Viviane Reding a declarat ieri, 10 iulie, pentru Financial Times ca fara o revenire rapida asupra masurilor luate de premier in ultimele zile – inclusiv revocarea unei ordonante de urgenta care reduce atributiile Curtii Constitutionale si reinstaurarea in functie a avocatului poporului – sansele Romaniei de a adera la Shengen ar putea fi prejudiciate.

Romania si Bulgaria se afla inca sub monitorizarea UE, care vrea sa se asigure ca in acest fel sistemele judiciare din cele doua tari se vor apropia de normele europene si ca eforturile de combatere a crimei organizate si a coruptiei vor fi intensificate. Reding a declarat ca monitorizarea ar putea fi extinsa daca Romania nu va reveni asupra actiunilor sale.

“Daca nu vor fi asigurari foarte credibile si actiuni concrete din partea Guvernului roman in privinta restabilirii statului de drept in Romania, tara ar putea pierde ani intregi in procesul de integrare deplina in UE”, a declarat ea.

Criza politica din aceasta tara care a aderat la Uniunea Europeana abia in 2007 ar putea complica, de asemenea, sansele altor tari balcanice de a adera la blocul comunitar, daca membrii acestuia vor cere mai multe dovezi de la tarile candidate privind respectarea standardelor democratice.

Sursa: Mediafax