112 Externe

O româncă de 14 ani, bătută sălbatic de tată, în Austria, pentru că a chiulit de la şcoală

O româncă de 14 ani a fost bătută sălbatic de tată, în Austria, pentru că a chiulit de la şcoală. Urme de sânge lăsate pe pereţi şi vecini îngroziţi de strigătele disperate ale fetei, asta au găsit poliţiştii chemaţi de urgenţă.

Marţi, în jurul orei 13, locatarii unui bloc din Graz au auzit ţipete şi lovituri înfundate din apartamentul în care locuiesc un român în vârstă de 49 de ani şi fiica lui de 14 ani. Adolescenta ţipa îngrozită şi vecinii au alertat poliţia.

Sosiţi în faţa uşii apartamentului românului agenţii au descoperit că bărbatul, în vârstă de 49 de ani, era băut şi a început să ţipe la ei. Pe pereţii din vestibul şi din living erau urme de sânge. Din baie se auzeau suspine şi un plâns de copilă, scrie Observator.

Acolo a fost găsită fata de 14 ani, învineţită şi sângerând. Fusese lovită sălbatic de propriul tată. Ea le-a spus poliţiştilor că acesta s-a înfuriat pentru că fiica lui chiulise de la şcoală.

Românul a fost arestat, dar nu a putut fi interogat pentru că era prea beat. A primit însă deja interdicţie de a se apropia de apartamentul în care locuieşte fiica lui. Aceasta a ajuns la spitalul LKH din Graz, cu multiple răni, şi a rpămas internată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *