Sute de persoane au trecut astăzi 20 octombrie pragul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Tinerii s-au arătat interesaţi de găsirea unui loc de muncă, în condiţiile în care şi oferta a fost una mult mai generoasa decât în anii precedenti.
Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş (AJOFM) au arătat că a crescut numărul posturilor oferite inclusiv celor care au terminat o facultate şi că, pentru cei cu studii medii, ofertele au rămas cam aceleaşi: de la confecţioneri până la barmani, ospătari, bucătari sau tâmplari.
“Avem o oferta de de peste 800 de locuri de muncă, dintre care 740 sunt în Baia Mare şi 84 în Sighetu Marmaţiei. Din totalul job-urilor oferite, 59 sunt adresate persoanelor cu studii superioare, iar 756 vizează persoanele cu studii medii. Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe locuri de muncă vacanţe sunt pentru profesii precum ingineri, tehnician mentenanţă electromecanică – automatică sau funcţionar administrativ în timp ce pentru pentru persoanele cu studii medii şi muncitori sunt disponibile 765 de job-uri, cele mai multe fiind pentru meserii precum – confecţioner textile, operator CNC sau lucrător comercial” , a arătat directorul executiv al AJOFM Maramureş, Oana Osanu.
Absolvenţii care s-au perindat pe la bursă au remarcat o oferta variată, dar au concluzionat că angajatorii sunt prea pretenţioşi şi că ar fi loc de mai bine în ce priveşte salarizarea.
“Oferta e variată, doar că încă sunt nehotarata la ce aş putea să candidez. Cam tuturor le trebuie experienţă. Din moment ce noi abia ieşim de băncile facultăţii e cam greu să-ţi găseşti un loc de muncă unde să nu-ţi ceară experienţă. Aşteptăm că cei care angajează să dea dovadă de indulgenţă şi să ne ajute şi pe noi care nu avem experienţă. Şi apoi să nu uităm că nici salarizarea nu este grozavă ”, a declarat Daria una dintre tinerele prezente la bursă.
De cealaltă parte, angajatorii s-au declarat mulţumiţi de eveniment, ca si de faptul că tinerii au participat în număr mare la Bursă locurilor de muncă.
“Lumea este foarte multă. Văd că încep să vină, iar majoritatea sunt, din câte văd, tineri, ceea ce este un lucru bun. Am văzut că sunt interesaţi, caută ofertele mai bune şi sunt de apreciat. S-au interesat, cer informaţii, ceea ce e foarte bine. Luăm datele, ulterior facem schimb de informaţii că să putem ulterior organiza interviu la locul de muncă, să vadă spaţiul, depinde de fiecare firma ce procedura internă are” a spus marina unul dintre angajatorii prezenţi la manifestare.
Reamintim că angajatorii care încadrează în muncă absolvenţi beneficiază deo serie de facilităţi, dar şi de subvenţii.