TIC

NOUTATI – Apple a lansat noi versiuni ale iPhone, iPad si un Apple TV

Apple a lansat miercuri seara, in cadrul unui eveniment organizat la San Francisco, noi versiuni ale produselor companiei, respectiv doua noi iPhone-uri, o tableta iPad Pro cu ecran de 12,9 inci si un Apple TV compatibil cu sistemul Siri, relateaza MarketWatch.

Compania a introdus noua noi telefoane, iPhone 6S si iPhone 6S Plus, asemanatoare cu predecesoarele lor, dar care includ noi functii.

In urma prezentarii, actiunile Apple au scazut cu pana la 2%.

Noul iPhone 6S, cu un ecran de 4,7 inci, si iPhone 6S Plus, cu ecran de 5,5 inci, sunt prevazute cu tehnologia Apple 3D Touch. O versiune anterioara este cunoscuta ca Force Touch pe dispozitivele Apple Watch, care ofera o functionalitate variata bazata pe cat de ferm este presat ecranul.

Telefoanele sunt echipate cu cipuri A9 de 64 de biti, o functie imbunatatita de citire a amprentei Touch ID pentru Apple Pay, precum si cu o camera foto posterioara de 12 megapixeli, care capteaza cu 50% mai multi pixeli decat predecesoarea sa.
Telefonul iPhone 6S vor fi comercializate la un pret de 199 de dolari in cazul contractelor cu un operator de telefonie, iar iPhone 6S Plus la 299 de dolari, aceleasi preturi ca si iPhone 6S si iPhone 6S Plus, atunci cand au fost lansate acum un an. Preturile modelelor vechi vor fi reduse cu 100 de dolari.
Apple a mai anuntat propriul program de instalare pentru achizitia iPhone-urilor, similar cu programele oferite de operatori mari precum T-Mobile si Verizon, astfel ca utilizatorii vor putea cumpara anual un nou iPhone.

O alta functie noua pentru iPhone este ”Live Photos”, prin care fotografiile incep sa se miste ca si cand ar fi video, atunci cand utilizatorul apasa ecranul timp de cateva secunde.

Vicepresedintele Apple pentru marketing, Phil Schiller, a spus ca nu este vorba despre imagini video, chiar daca telefoanele pot filma, ci despre fotografii cu lunga expunere, care redau miscarea la fel ca GIF-urile.

Apple a prezentat miercuri si cea mai mare tableta produsa pana acum, iPad Pro, tintind piata office. Tableta, cu ecran de 12,9 inci, functioneaza cu softuri profesionale Microsoft si Adobe Systems.

Compania va mai oferi doua accesorii pentru tableta, Apple Pencil si o noua tastatura care se ataseaza la iPad Pro la fel ca in cazul tastaturii pentru tableta Surface a Microsoft. Apple Pencil va avea un pret de 99 de dolari, iar tastatura de 199 de dolari.

Pretul iPad Pro porneste de la 799 de dolari si ajunge la 1.000 de dolari in cazul modelelor cu capacitate mai mare de stocare.

Noul Apple TV va fi comercializat cu preturi cuprinse intre 149 de dolari si 199 de dolari, in functie de nivelul de stocare a datelor. Pretul este aproape dublu fata de generatia anterioara de televizioare, care sunt vandute in prezent la 69 de dolari, dupa ce compania a redus in martie pretul de la 99 de dolari.
Versiunea noua a Apple TV, disponibila de la sfarsitul lunii octombrie, va fi compatibila cu Siri si va avea o mica telecomanda pentru senzorii de miscare. Siri interactioneaza cu subsolul ecranului la comanda utilizatorului. Siri va putea efectua cautari in aplicatiile video, intre care Hulu, HBO, Netflix si Showtime, pentru gasirea programelor de vizionat. Dispozitivul permite utilizatorilor sa joace jocuri video.
Apple TV este lansat cu propriul sistem de operare, care permite dezvoltatorilor sa construiasca aplicatii pentru televiziune.
Compania a prezentat si noi aplicatii destinate Apple Watch, precum aplicatia de monitorizare a sanatatii Airstrip, care permite medicilor sa monitorizeze de la distanta functiile vitale ale pacientilor.
La timp pentru sezonul sarbatorilor, Apple intentioneaza sa lanseze noi curele din piele pentru smartwatch, in parteneriat cu brandul parizian de lux Hermes.

Sursa: Mediafax