Grecii sunt chemati miercuri sa manifesteze impotriva masurilor de austeritate impuse de creditorii tarii, care au amanat pentru jumatatea lunii noiembrie decizia privind plata unui ajutor international vital pentru Atena, cerandu-i sa accelereze eforturile de reducere a deficitului bugetar, transmite AFP.
In timp ce incertitudinile din jurul planului de salvare a tarii cresc, iar perspectiva unei contributii mai mari decat a fost prevazuta din partea bancilor particulare se manifesta din ce in ce mai pregnant, protestele de miercuri, zi de greva in sectorul public, vor permite sa se afle pulsul social al tarii. Dar mai ales sa se observe daca grecii vor continua sa accepte masurile radicale impuse pentru a corecta anii de gestionarea defectuoasa si supraindatorare.
In ultimii doi ani, au avut loc mai multe greve insotite de manifestatii puternice, marcate adeseori de incidente violente. Dar de la intoarcerea din vacanta nu a avut loc niciun protest. Cu toate acestea, daca este sa se judece dupa mobilizarea politiei, manifestatia de miercuri trebuie sa fie importanta, deoarece 5.000 de politisti urmeaza sa fie trimisi la Atena.
Se va manifesta la apelul sindicatului public, ADEDY, dar si al sindicatului din sectorul privat, GSEE, care coordoneaza angajatii din organismele publice vizate de recentele masuri de austeritate anuntate de guvern. Circa 30.000 de salariati din acest sector trebuie trimisi in somaj tehnic, iar salariile lor reduse cu 40 la suta pana la sfarsitul anului, pe o perioada de un an. Dupa care probabil vor fi concediati.
Pana in 2015, perioada in care nu inlocuieste decat un angajat la zece pensionati din sectorul public, guvernul intentioneaza sa diminueze cu 150.000 numarul bugetarilor care, in prezent, se cifreaza la 750.000.
Masurile de austeritate ii afecteaza, de asemenea, pentru al doilea an consecutiv, pe cei care nu sunt functionari, prin majorarea impozitelor, introducerea de noi taxe – pe proprietatea imobiliara – sau reducerea pensiilor.
Ele vor dura pana in 2015, pentru a spera in salvarea tarii aflate in faliment financiar si mentinerea ei in zona euro, daca partenerii din zona euro vor ajunge la un acord in legatura cu modalitatile de aplicare a unui al doilea plan de ajutorare, ale carui principii au fost decis, la 21 iulie, la Bruxelles.
FOTO: Proteste in Grecia (c) youtube.com
Sursa: Agerpres