Inspectorii sanitar veterinari au controlat la sange unitatile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor și fructelor. Verificarile au avut loc pe intreg parcursul lunii septembrie si au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare,precum si prelucrarea şi depozitarea acestora. Potrivit oficialilor institutiei au fost deopotriva controalate in perioda amintita documentele unitatilor controlate cat si condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.
In Maramures inspectorii au verificat zeci de astfel de unitati, iar neconformitatile constatate si anume nerespectarea conditiilor de igiena au fost sancționate cu amenzi a caror valoare se ridica la 2.000 lei .
De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.