Vezi VIDEO
Dezamagire in randul celor prezenti la manifestarile organizate de Planetariul Baia Mare cu ocazia « Noptii muzeelor ». Vremea nefavorabila i-a impiedicat sa priveasca prin luneta. Observatiile astronomice au fost anulate, in schimb a fost programat un concert rock si s-au prezentat imagini spectaculoase realizate de telescopul Hubble in cei 20 de ani de cand strabate spatiul.
Noaptea Muzeelor s-a sarbatorit si la Planetariul Baia Mare. Desi programul pregatit de catre conducerea institutiei a fost unul vast, vremea rea nu a permis derularea tuturor manifestarilor.
«Astazi am dezvelit un instantaneu senzational realizat de telescopul spatial Hubble, care implineste 20 de ani de cand monitorizeaza spatiul cosmic. Suntem mandri ca am putut sa oferim vizitatorilor aceasta imagine de exceptie, cu atat mai mult cu cat Centrul International de Astronomie a decis sa il ofere doar noua, Planetariului din Suceva si Observatorului Astronomic din Capitala », a explicat Ioan Bob, directorul Planetariului Baia Mare.
In pregatirea actiunii s-au implicat si voluntari, printre care si Andrada Cont, eleva in clasa a IX-a la Colegiul National « Gheorghe Sincai » Baia Mare. «Mi-ar fi placut sa privesc spatiul cosmic prin luneta, dar din pacate vremea nu a tinut cu noi », a spus tanara. Alti colegi de generatie ai fetei au fost si ei la planetariu, care incepe sa isi gaseasca tot mai multi fani in randul elevilor baimareni.
In afara de sincaisti, s-au mai adunat sub cupola Planetariului elevi de la colegiile « Vasile Lucaciu » si « Mihai Eminescu ». Pentru acestia a cantat formatia New Generation, pana spre miezul noptii toata lumea petrecand nu chiar ca in al noulea cer, dar pe aproape.
Sursa: Catalin Tineghe