Sport

MOUNTAIN BIKE – MARATON – Azi este ultima zi de inscrieri online pentru “MTB Maraton Baia Mare”

Foto: MTB Maraton Baia Mare 2011 (c) eMaramures.roPatru trasee au fost gandite de cei de la “Mad Snails” Baia Mare pentru editia 2012 a “MTB Maraton Baia Mare”, doua dintre aceste trasee avand grad de dificultate mediu spre avansat. O competitie ajunsa la a sasea editie si care are planificat startul in 7 iulie, la ora 10.00, din statiunea Izvoare. Pana azi inclusiv, se mai pot face inscrieri online.

A sasea editie a concursului “MTB Maraton Baia Mare” are loc sambata, de la ora 10.00, si este organizat de AS Club Sortiv “Mad Snails” Baia Mare. Patru variante de traseu sunt puse la dispozitia concurentilor. Cel mai scurt (15 km) este denumit “Family Tour” si poate fi parcurs de copiii cu varste pana la 14 ani, insotiti macar de un parinte. Au mai fost pregatite traseele: hobby (30 de km), semimaraton (50 km) si maraton (100 km). Ultimele doua variante de traseu au un grad de dificultate mediu spre avansat.

Startul si sosirea au loc la Cabana Brazi 2 de la Izvoare. Inscrierea online se mai poate face azi. Inscrieri se pot face si la partenerii clubului organizator: pe strada Valea Rosie nr. 13, la Boneshaker, si pe strada Culturii 4/1, la Alaska.

Taxe de participare: 50 lei pana azi inclusiv, respectiv 70 lei pentru inscrierea la fata locului. La cel mai scurt traseu taxa este de 10 lei pentru o familie.

Programul

Vineri, 6 iulie
– 12:00 – 19:00: inscriere, preluare numere;

Sambata, 7 iulie
– 7:00 – 9:30: inscriere, preluare numere;
– 9:45: chemarea concurentilor la linia de start;
– 10:00: start in toate categoriile de concurs;
– 15:00: festivitatea de premiere pentru traseul de 30 km;
– 16:00: gulyas;
– 17:00: festivitatea de premiere pentru traseele de 50 km si 100 km;
– 20:00: foc de tabara si petrecere;
Sursa: RIP