Mitingul anti-USL din Piata Revolutiei a inceput. Pe ecranul din spatele scenei amplasate in Piata Revolutiei ruleaza mesaje precum „Statul e in pericol”, „Salvati statul de drept”, „Suspendarea presedintelui, un abuz”, „Salvati Arhivele Nationale”.
Pe scena se afla lideri PDL precum Vasile Blaga, Cristian Preda, Cezar Preda, Mihai Stanisoara, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Theodor Paleologu, Gabriel Berca, Traian Ungureanu, dar si Aurelian Pavelescu si Mihail Neamtu, acesta avand si un steag si doua funii de usturoi.
Majoritatea celor care se afla pe scena sunt imbracati in alb.
Aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat, joi seara, 5 iulie, in Piata Revolutiei, la mitingul anti-USL, oamenii continuand sa soseasca.
Majoritatea participantilor sunt imbracati in alb, asa cum a propus fostul premier Razvan Mihai Ungureanu.
Printre participanti sunt Mihai Razvan Ungureanu si Elena Basescu, dar si simpli cetateni.
Manifestantilor le sunt date tricouri cu chipul lui Crin Antonescu, avant mustata gen Hitler, dar si cu zvastica taiata.
Participantii au steaguri, dar si pancarte cu lozinci precum „Respectam invatamantul romanesc, condamnam impostura si furtul intelectual!”, „Ponta demisia”, „Apar Curtea Constitutionala”, „Respect pentru Curtea Constitutionala”.
„Doamne, ocroteste-i pe romani!” se aude cantand in piata.
Mitingul este autorizat pentru joi, incepand cu ora 18.00, pana la ora 21.30, pentru 5.000 de persoane, din care 2.000 din Bucuresti si 3.000 din provincie, potrivit cererii PDL adresata Primariei Capitalei.
Sursa: Mediafax