112

Miros de mercaptan în municipiul Baia Mare. Explicaţia oficială de la Delgaz Grid

Luni, 14 mai, la dispeceratul Delgaz Grid au fost înregistrate mai multe sesizări din partea consumatorilor din municipiul Baia Mare privind prezenţa mirosului de gaz (mercaptan) preponderent în zona Grănicerilor-Mărăşeşti.

“Odorizarea gazelor naturale (introducerea mercaptanului în gazele naturale) este o măsură de siguranţă obligatorie în distribuția gazelor naturale către consumatori, pentru a putea face perceptibilă prin miros prezența accidentală a gazelor naturale. Operațiunea de odorizare este efectuată de către Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale.

 

Conform informaţiilor pe care le deţinem la acest moment,  mirosul puternic de gaz (mercaptan) a fost cauzat de manevrele efectuate de Transgaz la instalaţia de odorizare din Baia Mare când, în urma unei defecţiuni, a fost introdusă accidental în reţeaua de distribuţie o cantitate mai mare de etilmercaptan decât în mod obişnuit”, se arată într-un comunicat transmis presei de către Delgaz Grid.

 

În urma sesizărilor înregistrate, compania Delgaz Grid a suplimentat numărul echipelor pentru efectuarea verificărilor necesare în teren şi a luat măsurile care se impun pentru funcţionarea sistemului de distribuţie în condiţii de siguranţă.

 

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *