Actualitate

Ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici, critică TVR pentru o știre: “O să vedem noi exact ce și cum!”

Ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici, a criticat marți seară Televiziunea publică pentru o știre referitoare la alocațiile pentru copii, după cum semnalează, pe Facebook, autoarea știrii respective, jurnalista Ramona Avramescu. El a folosit un limbaj interpretabil ca amenințare, spunând: “facem și pe banii publici astfel de dezinformări… O să vedem noi, exact, ce și cum, care e situația”.

Afirmația a venit la finalul unui schimb de replici, la Telejurnal, cu moderatorul TVR. Acesta l-a contrazis pe ministru când acesta a sugerat că știrea despre alocații ar fi avut dezechilibre. Ministrul a spus că știrea menționa un amendament PNL și avea intervenția unui membru PNL, dar a susținut că poziția Vioricăi Dăncilă nu ar fi fost în același “calup de informații”. Realizatorul a revenit, spunând că “eu așa văzusem”, moment în care ministrul Teodorovici a făcut acuzația de dezinformare.

Știrea TVR, disponibilă aici, o citează și pe Viorica Dăncilă.

Autoarea materialului TVR, Ramona Avramescu, a comentat între altele pe Facebook:

  • “Situația e așa, domnule ministru: fac meseria asta de aproape 20 de ani, mai mulți decât aveți dvs în guvern și dacă aș fi avut măcar câte 10 lei pentru fiecare situație în care un politician mi-a spus: lasă că o să vedem noi, știm noi de ce ai scris așa şi nu invers, te-a pus tăriceanu, băsescu, iohannis, dragnea, sri, cia, etc… acum aș fi fost mai bogată decât vedetele tv plătite regește. Și poate m-aș fi speriat că, na, atunci aș fi avut ce pierde”.

Sursa: HotNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *