Stiri nationale

MINISTERUL JUSTITIEI – Statul roman, obligat la despagubiri de peste un milion de euro din cauza conditiilor din penitenciare

Statul roman a fost obligat de instante sa plateasca despagubiri de peste un milion de euro din cauza conditiilor de detentie din penitenciare, se arata in expunerea de motive a unui proiect de investitii la Penitenciarul Giurgiu publicata pe site-ul Ministerului Justitiei. Conform documentului, Administratia Nationala a Penitenciarelor a primit, prin intermediul Ministerului Finantelor, un total de 139 de astfel de hotarari judecatoresti.

“Pana in prezent, statul roman a fost obligat la plata a 1.142.154 euro si 10.000 franci elvetieni”, se arata in expunerea de motive. Sumele platite au fost: anterior anului 2011 – 33 hotarari, insumand 239.830 euro si 10.000 franci elvetieni; 2011 – 19 hotarari, insumand 278.615 euro; 2012 – zece hotarari, insumand 119.950 euro; 2013 – 32 hotarari, insumand 221.819 euro; 2014 – un numar de 29 hotarari, insumand 196.400 euro; 2015 (luna mai) – 16 hotarari, insumand 85.540 euro.

Proiectul de investitii la Giurgiu isi propune sa continue lucrarile incepute in 2004 si care aveau ca scop realizarea unui penitenciar cu 1.500 de locuri. Investitia totala este in valoare de peste 80,4 milioane de lei, restul de finantat fiind de 20,6 milioane de lei. Din 2004 pana in prezent au fost finalizate si receptionate o parte dintre obiective, ramanand de realizat alte zece, printre care popota, sala de festivitati, sistem integrat de securitate.

“Capacitatea de cazare a sistemului penitenciar (in Romania – n.r.) se limiteaza la un numar de 18.973 locuri de cazare, in situatia asigurarii unei suprafete aferente unei persoane private de libertate pentru cazarea in comun de 4 metri patrati si 9 metri patrati pentru cazarea individuala, conform recomandarilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) si Ordinului ministrului Justitiei nr. 433/2010. Astfel, raportat la un efectiv de 29.940 detinuti, existent la data de 10.03.2015, rezulta un deficit de 10.967 de locuri, acesta reprezentand un prim argument in vederea atingerii obiectivului propus”, se mai arata in expunerea de motive.

Sursa: Agerpres