Vezi VIDEO
Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane a lansat campania de informare “Prietenul tau poate fi un Loverboy!”. Aceasta a fost inspirata din tehnica de recrutare a tinerelor de catre retelele de trafic de persoane, utilizata tot mai frecvent in tara. Metoda “prin indragostire”, cum este ea cunoscuta, se foloseste de tineri chipesi care le determina pe fete sa se amorezeze de ei, iar apoi sa ii urmeze, sfarsind sa isi vanda trupul pentru bani.
Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane vrea sa atraga atentia asupra acestei metode internationale – “loverboy” – a carei origine este chiar in Romania. Campania va dura pana in 18 octombrie, cand se marcheaza Ziua Europeana de Lupta impotriva Traficului de Persoane.
Prin intermediul celor 15 centre regionale ale agentiei, in licee, dar si in scoli generale, vor fi prezentate diferite cazuri ale unor victime ale unor “loverboys”, cum sunt cunoscuti baietii. Totodata, va fi prezentat si filmul “Loverboy”, regizat de Catalin Mitulescu, care este inspirat din povesti reale ale victimelor traficului de persoane.
Pelicula – care va intra in cinematografele romanesti, cel mai probabil, in aceasta toamna – spune povestea lui Luca, un tanar de 20 de ani, care seduce femei pentru a le plasa unei retele de prostitutie. Luca se indragosteste de una din potentialele sale victime. „Loverboy” a avut premiera mondiala in cadrul Festivalului de Film de la Cannes, anul acesta, in sectiunea Un Certain Regard. Acum, lungmetrajul se afla pe lista celor 45 de filme propuse pentru o nominalizare la premiile Academiei de Film Europene, considerate Oscarurile europene.
Foto: Prostituata – Amsterdam (c) mahalo.com
Sursa: Ioana Osan