Actualitate

Mesajul Serviciului Român de Informații, de Anul Nou: ”Și în 2019 să auzim de bine!”

Serviciul Român de Informații încheie anul cu o postare inedită pe pagina de Facebook: o fotografie cu un receptor de telefon clasic, roșu, care atârnă de un fir, împreună cu mesajul „Și în 2019 să auzim de bine!”. Mesajul a fost postat luni dimineață, cu ocazia sfârșitului de an.

În mai puțin de patru ore, postarea a strâns peste 8.000 de aprecieri, aproape 300 de comentarii și aproape 3.000 de share-uri. Iar reacțiile și glumele oamenilor nu au întârziat să apară: „Bună ziua, puteți să-mi trimiteți convorbirile din 27 decembrie, am fost foarte beat și nu știu ce am vorbit. Mulțumesc! Sărbători fericite!’, a scris un internaut. „Culoarea roșie a telefonului a fost aleasă din considerente de design sau trebuie să transmită un mesaj foarte subtil?’, a mai scris cineva, făcând aluzie la culorile PSD.

„Vă sun eu, dacă e! Nu mă căutați’. Alții fac haz de necaz: „La mulți ani!!! Să aveți grija de noi și în 2019 și să ne ascultați cu plăcere. Și încă ceva, să nu le spuneți nevestelor cu cine mai vorbim la telefon’. „Ascultați-o vă rog și pe soacră-mea, poate scap de ea. La mulți ani!!!’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *